- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Începerea procesului lui Vadim Benyatov, amânată
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a amânat din nou, vineri, începerea procesului în care consultantul internaţional Vadim Benyatov Don este acuzat în dosarul privatizărilor în energie, ca urmare a solicitării acestuia de a fi citat la reşedinţa sa din Statele Unite şi nu la Londra.
Începerea procesului lui Vadim Benyatov, amânată
Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru 15 februarie 2008.
Judecarea procesului ar fi trebuit să înceapă la sfârşitul lunii septembrie, dar a fost amânată aproape trei luni pentru că Benyatov a fost citat la sediile firmelor de avocatură din Bucureşti şi nu la domiciliul său din Londra. Atunci, avocaţii lui Benyatov au susţinut că citarea acestuia la firmele de avocatură din Bucureşti, fără ca el să fi solicitat vreodată acest lucru, a făcut ca procedura de citare să nu fie îndeplinită.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
Vineri, instanţa a stabilit următorul termen pentru 15 februarie 2008.
La jumătatea lunii august, după ce a primit o decizie privind posibilitatea părăsirii României, prin intermediul unui comunicat al Credit Suisse, Benyatov asigura autorităţile române că se va prezenta în faţa instanţei de câte ori va fi necesar.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a lui Vadim Benyatov Don, care ar fi făcut parte din grupul infracţional cu caracter transnaţional şi spionaj economic, alături de consultantul internaţional Stamen Stanchev şi de foştii funcţionari ministeriali Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, care sunt judecaţi în dosarul numit "dosarul privatizărilor".
Procurorii consideră că Benyatov ar fi valorificat informaţiile obţinute de la ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, utilizându-le atât cu prilejul întâlnirilor oficiale în procesele de negociere, cât şi în cadru extra-oficial cu Dorinel Mucea, Radu Donciu, precum şi cu foştii ministri Zsolt Nagy şi Codruţ Sereş.
În 18 aprilie 2007, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Stamen Stanchev , Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, precum şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO