Instanţa supremă a încheiat dezbaterile în procesul dintre Aviaţia Utilitară şi Miron Mitrea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat dezbaterile în procesul dintre societatea Aviaţia Utilitară SA şi Miron Mitrea referitor la schimbul unor terenuri, judecătorii urmând a da o soluţie asupra cererii de revizuire formulată de angajaţii firmei.
![Imaginea articolului Instanţa supremă a încheiat dezbaterile în procesul dintre Aviaţia Utilitară şi Miron Mitrea](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4727/904241/1/miron-mitrea-15.jpg?width=560)
Instanţa supremă a încheiat dezbaterile în procesul dintre Aviaţia Utilitară şi Miron Mitrea
Cererea de revizuire a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în octombrie 2006, la o lună după ce magistraţii acestei instanţe au dispus, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, trimiterea la Parchet a dosarului în care societatea comercială Aviaţia Utilitară SA a făcut plângere împotriva lui Miron Mitrea, într-un caz privind un schimb de terenuri.
Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, este acuzat de Aviaţia Utilitară SA că a refuzat să ducă la îndeplinire o decizie irevocabilă privind emiterea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate a acestei societăţi asupra unui teren de 2,3 hectare, situat chiar la şoseaua Bucureşti - Ploieşti. Acest teren - parte dintr-o suprafaţă de 8,9 hectare revendicat de Aviaţia Utilitară - făcea obiectul unui litigiu dintre fosta conducere a Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa (AIBB) şi SC Aviaţia Utilitară SA.
Fostul ministru al Transporturilor mai este acuzat că ar fi girat o afacere în care fosta conducere a AIBB ar fi cedat acest teren contra altuia, cu o suprafaţă de 2,5 hectare din comuna Voluntari. Actul privind schimbul s-ar fi încheiat în lipsa unei evaluări de piaţă a parcelei din comuna Voluntari şi a celei de la şoseaua Bucureşti - Băneasa, în contract fiind precizat că ambele terenuri ar valora aproximativ 450.000 de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ONU: Mii de oameni au fost ucişi în oraşul Goma ocupat de rebelii congolezi
-
Fritz: Majoritatea PSD-PNL a votat ieri un amendament care pedepseşte oraşele performante
-
Războiul din Ucraina, ziua 1079. Generalul Sirkîi, comandantul armatei ucrainene: Prioritatea mea este să distrug artileria rusească / Ucraina loveşte locul de lansare al dronelor de tip Shahed / Azerbaidjanul va livra Ucrainei ajutor umanitar de un milion de dolari / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri
În 14 aprilie 2006, Secţia penală a instanţei supreme a stabilit că plângerea este întemeiată, soluţia procurorilor "nefiind suficient fundamentată", iar "faptele reclamate nefiind pe deplin cercetate". Magistraţii Secţiei Penale au dispus trimiterea dosarului la procurori pentru administrarea de noi probe, respectiv audieri de martori şi verificarea unor acte care au stat la baza schimbului de terenuri.
Miron Mitrea a făcut recurs la completul de nouă judecători al instanţei supreme, considerând soluţia "nelegală şi netemeinică". La rândul său, completul de nouă judecători a respins recursul, considerându-l nefondat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/img-1738832600.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1738823775.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=&pid=1)