Interceptări DNA în dosarul şpăgilor la pungă şi plic din ASSMB: „Ce avem în pungă? 20.000? Pentru?”

  • Directorul adjunct ASSMB, Oana Gabriela Sivache – ar fi sesizat problemele de corupţie din instituţie încă din 5 aprilie 2023, motiv pentru care a devenit colaborator cu identitate reală, autorizat de procurorii DNA
  • Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au autorizat în dosarul ASSMB 6 mandate de supraveghere tehnică - astfel că monitorizările au fost autorizate până pe 25 august 2023 iar dosarul abundă de interceptări şi înregistrări ambientale
  • O parte din discuţii şi tranzacţii se realizau la restaurante din Bucureşti ( Lotus, Verdeţei, Le Boutique, Donerboom), în maşinile ASSMB sau chiar în Spitalul Colentina
  • În dosar este invocat numele „premierului Ciucă”, este invocat PNL, Cristian Plută evocă vorbele lui Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, iar Oana Gabriela Sivache menţionează USR
  • Inculpaţii şi-ar fi luat şi ceasuri smart pe contractul spitalului Colentina: Watch S8 Cellular, 41 de milimetri. „Eu am ales o curea metalică care se numeşte Gold, stil Milanese. Este un auriu din ăsta frumos (...) Şi-o să meargă exact cu Apple-ul 14 Max, Pro, de un Tera, al tău”.
  • Propunerile procurorilor DNA au fost trimise spre judecata şi decizia unui judecător de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel Bucureşti.
Urmărește
5561 afișări
Imaginea articolului Interceptări DNA în dosarul şpăgilor la pungă şi plic din ASSMB: „Ce avem în pungă? 20.000? Pentru?”

Referatul ajuns la instanţă cu propunerile de arestare în cazul de corupţie ASSMB arată că procurorii DNA susţin că sesizarea în dosar a venit pe 5 aprilie 2023 chiar de la Oana Gabriela Sivache, directorul adjunct al ASSMB.

Oana Gabriela Sivache este cea care sesizat organelor de cercetare penală că „are cunoştinţă despre comiterea unor fapte de corupţie săvârşite la nivelul ASSMB, în sensul remiterii unor sume de bani factorilor de decizie ai instituţiei, ca urmare a încheierii unor contracte de reparaţii curente în spitalele administrate de instituţie cât şi pentru numirea în funcţii de manager de spital a unor persoane”.

În următoarea zi, pe 6 aprilie 2023, procurorii încep urmărirea penală pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită iar începând cu data de 27 iunie 2023 extind urmărirea penală.

Oana Gabriela Sivache, directorul adjunct al ASSMB a devenit colaborator cu identitate reală în dosarul de corupţie din 7 aprilie 2023 până pe 2 octombrie 2023, autorizat chiar de către procurori.

Totodată, din 7 aprilie 2023, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au autorizat în dosar 6 mandate de supraveghere tehnică iar procurorii au avut şi o autorizaţie pe 48 de ore, astfel că supravegherile au fost autorizate până pe 25 august 2023.

„Potrivit primei declaraţii a martorei Sivache Gabriela-Oana, aceasta a fost abordată, în primă fază, cu privire la subiectul primirii unor sume de bani în legătură cu activităţile de serviciu, de către numitul Plută Cristian, director general al instituţiei în cauză (în prezent director-adjunct), la sfârşitul lunii februarie, când au ieşit la un restaurant, şi atunci i-a spus că numitul Stănilă Silviu îi va ajuta la soluţionarea (în mod favorabil) a contestaţiei formulate în referire la un acord-cadru de reparaţii curente pentru toate spitalele administrate de către A.S.S.M.B. Atunci acesta i-a zis că urmează să primească un procent de 10%, nu i-a specificat dacă banii vor fi împărţiţi la doi sau la trei, iar banii vor fi primiţi în numerar. Martora a specificat că Plută Cristian i-a transmis că intenţionează să-şi facă o casă”, se arată în referatul de arestare transmis la instanţă.

În document se arată că o parte din discuţii se realizau la restaurante din Bucureşti ( Lotus, Verdeţei, Le Boutique, Donerboom), în maşinile ASSMB sau în Spitalul Colentina.

În dosar este invocat şi numele lui Nicolae Ciucă – în poziţia de premier dar şi PNL:

La un moment dat martora a declarat că, încă de anul trecut, de-a lungul timpului, numitul Plută Cristian i-a spus că acest Silviu este o persoană cu foarte mare influenţă, că face parte dintr-o structură, care poate să influenţeze orice, i-a zis că poate să influenţeze pe premierul Ciucă, P.N.L. şi orice structură de poliţie sau parchet”, se arată în document.

Referatul cu propunerile de arestare în acest caz conţine foarte multe interceptări:

„PLUTĂ CRISTIAN: Auzi, da’ noi, în ecuaţia asta, unde am fi?

STĂNCILĂ SILVIU: CRISTI, zic să ne poziţionăm – cum să spun? – să… ce le dă la ăia jumate şi pe partea ailaltă suntem noi sau, nu ştiu, să gândească el: „Bă, frate! Treaba asta, ia, vezi, bă! E de mâncat aici ceva?”, „Bă, frate! E…”.

PLUTĂ CRISTIAN: O.K.

STĂNCILĂ SILVIU: „E făcută bine. Nu e făcută bine.”. Dacă nu e făcută bine, dă-i în …[cuvânt obscen]…, facem altceva!

PLUTĂ CRISTIAN: O.K.

STĂNCILĂ SILVIU: Deci, nu… Ei sunt obligaţi să-mi dea acolo nişte treburi, tre’ să mănânce… el tre’ să-i împartă, el intră familia întâi.

PLUTĂ CRISTIAN: O!

STĂNCILĂ SILVIU: „Domn’e! Lucrurile sunt în felul următor: sunt bugetate bine. Uite, colo! Uite, colo! Lucrările le fac eu alea, nu le faci tu.”, el trebuie să se uite, eu nu…”

(...)

STĂNCILĂ SILVIU: Din astea ce bani ai pentru astea, anu’ ăsta, să zic, ai vreo …[neinteligibil]…?

PLUTĂ CRISTIAN: Pentru toate.

STĂNCILĂ SILVIU: Ă?

PLUTĂ CRISTIAN: Pentru toate am bani.

STĂNCILĂ SILVIU: A! …[neinteligibil]… E perfect! Ăla – zi! – ăsta de la – zi! – Obregia ăla …[neinteligibil]… rămâne că mergem cu ăştia, cu Consola.”

(...)

PLUTĂ CRISTIAN: Nu ştiu. E la dublu ce-a depus aia de la …[neinteligibil]…, da’ nu mă deranjează. Ideea e c-o să mă chinui – îţi dai seama! – să-l dau câştigător. Ce dracu’!? …[neinteligibil]… Nu spun prostii, da’…

STĂNCILĂ SILVIU: …[neinteligibil]… Tre’ să-i arăţi: „Fă, nebuno! Un, doi, trei, patru! Vezi că…!”.”

(...)

„Din probatoriul administrat mai rezultă că numirea inculpatului Cristescu George-Mirel urmărea în final obţinerea unor sume mari de bani cu titlu de mită din organizarea de licitaţii frauduloase la spitalul Colentina”, arată procurorii.

SIVACHE GABRIELA-OANA: Şi de ce sunt dispuşi ăştia să dea douăzeci de mii?

PLUTĂ CRISTIAN: Or vrea să vrea să vândă aparatură. Probabil o să vrea nu ştiu... Vezi să nu fie deschis! Singurul... mi-a zis „Dom'le, poate ceream şi mai mult, da’ nu e momentul că-i instabilitate, alea. Noi ne chinui să-l ţinem în continuare, dacă se întâmplă ceva.”. Nu ştiu. Cum o simţi. N-am nicio problemă, deci”.

(...)

„SIVACHE GABRIELA-OANA: I-am zis ROXANEI ieri, cred că ţi-a spus.

STĂNCILĂ SILVIU: Cu ce?

SIVACHE GABRIELA-OANA: Cu MIREL.

STĂNCILĂ SILVIU: Cu banii?

SIVACHE GABRIELA-OANA: Da!

STĂNCILĂ SILVIU: Da, da. Deci, acolo… Ţi-a spus ROXANA. N-are rost să repetăm. N-are nicio legătură. Ăia erau doar pentru voi – da? – pentru tine erau, că    i-am zis şi lui: „Nu lua nici tu!”, dar… pentru că aşa e corect. Aşa am inventat treaba. I-am zis: „Domn’e, pentru treaba asta… Celelalte, împărţim noi în trei, dar aia…”.  Că tu i-ai dat şi lui, asta-i altceva”.

(...)

„PLUTĂ CRISTIAN: Eu îţi garantez, eu îţi garantez, că cineva l-a căutat să facă treaba asta! Bravo lui! Boss, eu nu-l condamn. Dar, revin, noi ne ducem direct la bază, o să întreb cât costă chestia aia şi ce …[neinteligibil]… că la aparatură e simplă! Pac, ai luat-o, s-a montat, e ceva! Boss, e mult mai puţin ca la construcţii, dar e ceva!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Adică? Fă-mă să înţeleg!

PLUTĂ CRISTIAN: Nu ştiu! 2-3%, ceva în genu’!

SIVACHE GABRIELA-OANA: 2-3%?

PLUTĂ CRISTIAN: Depinde de…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Stai aşa! Deci, 2-3% pe echipamente. Şi la construcţii? Nu te întreb degeaba! 5! Şi la ă… reparaţii?

PLUTĂ CRISTIAN: Nu. Toate… toate-s cu 5

(...)

„Aşa cum rezultă din declaraţia martorei Sivache Gabriela-Oana, la data de 02.04.2023, inculpatul Plută Cristian i-a propus acesteia să susţină pe omul dorit de Stăncilă Silviu pentru funcţia de manager interimar al Spitalului Colentina şi care a promis că oferă suma de 20.000 euro pentru sprijinirea în vederea numirii sale în funcţia respectivă”, susţin procurorii.

„SIVACHE GABRIELA-OANA: Păi, este singur LIVIU acolo şi tocmai de aia nici nu pot să-l duc manager că nu are o echipă şi asta înseamnă că eu îi distrug lui carierea de a fi vreodată manager şi să performeze. Corect?

PLUTĂ CRISTIAN: SILVIU ne-a întrebat aşa: El are un om, ...[neinteligibil]..., e susţinut din partea lor, ar fi şi un...

SIVACHE GABRIELA-OANA: Stai un pic!

PLUTĂ CRISTIAN: ...beneficiu...

PLUTĂ CRISTIAN: ...[Adresându-se altei persoane: „Mă scuzaţi! Săru-mâna încă o dată. ” - n.n.]...

PLUTĂ CRISTIAN: ... pentru noi la investire.

SIVACHE GABRIELA-OANA: ...[Adresându-se altei persoane: „Apa lăsaţi-mi-o tot aşa. Mulţumesc! ” - n.n.]...

PLUTĂ CRISTIAN: Dar discuţia tre' să rămână între noi doi.

SIVACHE GABRIELA-OANA: Păi, asta... decât vreau şi eu să înţeleg.

PLUTĂ CRISTIAN: ...[neinteligibil]... este, da’ ...[neinteligibil]... Înseamnă ...[a coborât tonalitatea vocii – n.n.]...  douăj’ de mii dacă îl susţinem. N-are legătură cu NISTORESCU.

SIVACHE GABRIELA-OANA: Stai un pic să plece ...[neinteligibil]...

PLUTĂ CRISTIAN: ...[neinteligibil]...

SIVACHE GABRIELA-OANA: Douăj’ de mii de euro dacă îl susţinem pe cine? Pe ăsta?

PLUTĂ CRISTIAN: X. Nu ştiu, nu mă interesează ...[neinteligibil]... Are susţinerea lor, care o să fie friendly, ce vrem şi noi pe acolo, ce vrea toată lumea pe muncă, pe ...[neinteligibil]... Asta e altă discuţie. Dacă înţelegem şi ne numeşte poate vorbim şi pe colo, pe colo. Dacă nu, stăm cuminţi.

SIVACHE GABRIELA-OANA: Propunerea vine de la noi. Ideea este că...

PLUTĂ CRISTIAN: Cine poa’ să ne tamponeze.

SIVACHE GABRIELA-OANA: Nu e de tamponat nimeni. Ideea este că trebuie...

PLUTĂ CRISTIAN: TOMESCU...

SIVACHE GABRIELA-OANA: Nu ne tamponează nimeni. Ideea este că trebuie să duc un manager care să facă performanţă. Aici e problemă.

PLUTĂ CRISTIAN: E, nu. Managerul face perf... performanţă dacă îi ajutăm. SILVIU, prin tot ce-am făcut noi, ne-a ajutat cu de toate. Nici acuma...

SIVACHE GABRIELA-OANA: Explică-mi şi mie de SILVIU. Cum tu ştii despre mine  cu cine vorbesc şi asta...

PLUTĂ CRISTIAN: Îţi dau... Ascultă-mă!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Vreau şi eu să ştiu!

PLUTĂ CRISTIAN: Îţi dau cuvântul meu de onoare. De onoare. Că nu ştiu cine e şi face. Orice l-am rugat să „Dom'le, du-te acolo. Fă, treaba asta”, a făcut-o”

„După numirea în funcţia de manager la Spitalul Colentina, potrivit promisiunii, inculpatul Plută Cristian a organizat o întâlnire la restaurantul Verdeţei din Bucureşti la care au participat Plută Cristian, Sivache Gabriela-Oana şi Cristescu George-Mirel.

Potrivit declaraţiei martorei Sivache Gabriela-Oana, la data de 19.06.2023, la restaurantul respectiv a sosit inculpatul Cristescu George Mirel având asupra sa o geantă, tip servietă bărbătească din piele şi o sacoşă de cadou din carton de culoare deschisă, pe care le-a aşezat jos în stânga sa între el şi numitul Plută Cristian.

Martora a declarat că, în cadrul întâlnirii, la un moment dat, inculpatul Cristescu George-Mirel a plecat înaintea lor, s-a ridicat de la masă, şi-a luat geanta-diplomat de lângă scaun şi a indicat cu mâinile sacoşa din carton, lăsată lângă scaunul pe care se afla aşezat inculpatul Plută Cristian.

Martora Sivache Gabriela-Oana a declarat că, după plecare lui Cristescu George-Mirel, Plută Cristian a luat sacoşa din hârtie, aflată în partea din dreapta a scaunului său, şi a aşezat-o în partea cealaltă a scaunului său. Martora l-a întrebat dacă în sacoşă sunt bani, el a răspuns pe un ton scăzut „sunt douăzeci de mii de euro”. Martora a replicat „douăzeci de mii de euro. Pentru ce?”, iar Plută Cristian a răspuns „pentru ce am vorbit”, referindu-se la numirea inculpatului Cristescu George-Mirel. În continuare, martora l-a întrebat pe inculpatul Plută Cristian dacă inculpatul Stăncilă Silviu are cunoştinţă despre aceşti bani, iar acesta a răspuns afirmativ.

Martora a precizat că, după plecarea numitului Cristescu George-Mirel, Plută Cristian s-a aplecat deasupra sacoşei din carton, a scos un plic alb din sacoşă, l-a rupt şi i-a arătat martorei două teancuri cu bancnote în euro, fiind legate fiecare la mijloc cu bandă albă din hârtie. Plută Cristian, după ce s-a uitat la cele două teancuri, a luat unul dintre ele, i-a cerut martorei să deschidă geanta şi a pus un teanc în geanta acesteia”, se arată în referat.

„CRISTESCU GEORGE-MIREL: V-am pus… Uitaţi, aveţi aici! Eu am plecat şi atunci aştept orice… când îmi ziceţi, orice, imediat am… declanşat. Bine!

PLUTĂ CRISTIAN: Bine!

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Bine!

PLUTĂ CRISTIAN: Lucrarea… Mulţumim!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Mulţumim!

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Sărut mâna!

PLUTĂ CRISTIAN: Numai bine!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Ce avem acolo? Ce avem, mă!?

PLUTĂ CRISTIAN: Stai, mă!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Zi, PLUTĂ!

PLUTĂ CRISTIAN: Boss, omu’ e O.K., asta spun, e…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Ce avem în pungă?

SIVACHE GABRIELA-OANA: 20.000? Pentru?

PLUTĂ CRISTIAN: Păi…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Eu am crezut că ţi i-a dat deja sau că urmează să-i dea.

PLUTĂ CRISTIAN: Hai, mă!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Nu!

PLUTĂ CRISTIAN: Eu las lucrurile să curgă elegant, şefa!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Da, mă, da’ hai că vorbim noi între noi acum. Vine omu’ cu 20.000 aici! Eu mă simt prost.

PLUTĂ CRISTIAN: …[neinteligibil]…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Deci, fii atent că îmi bate inima! Nu, deci eu mă simt prost rău de tot. L-am mai şi …[cuvânt obscen]…

PLUTĂ CRISTIAN: Ăsta este omu’. Joacă în echipă, nu e bulangiu. Nu e bulangiu! Dar acolo e prea mare colcăiala, la spitalul ăla, şi ăla l-a lăsat de căcat! Tu îmi ziceai că e tovarăş.

SIVACHE GABRIELA-OANA: Şi ăştia îi împărţim la 3? La 2? …[cuvânt obscen]… mea! Ai…  nici aici nu putem să vorbim!?

PLUTĂ CRISTIAN: Nu te mai tu… Sunt ai tăi.

SIVACHE GABRIELA-OANA: Ai mei? Păi, nu! Şi ai tăi?

PLUTĂ CRISTIAN: …[neinteligibil]…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Îi împărţim la 2.

PLUTĂ CRISTIAN: …[neinteligibil]…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Eşti… Dacă eşti de acord, îi împărţim la 2.

PLUTĂ CRISTIAN: …[râde]… Dacă îs de acord! Eşti tâmpită la cap!?

SIVACHE GABRIELA-OANA: Altfel, nu!

PLUTĂ CRISTIAN: O.K.!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Bine!”

„Cu prilejul prezentării în data de 19.06.2023 la sediul D.N.A., colaboratorul Sivache Gabriela-Oana a predat organelor de urmărire penală un pachet compus din 100 de bancnote în cupiuri de 100 Euro, sumă primită la aceeaşi dată de la inculpatul Plută Cristian

(...)

SIVACHE GABRIELA-OANA: Ă… Mi-aţi dat 20.000 de euro şi vă mulţumesc din suflet, dar… pentru numire sau pentru achiziţiile de aicea, eu ce trebuie să fac!? Că eu sunt… nu vă cunosc, eu am încredere în ei, dar…

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Da… nu, nu ştiu. Asta cred că o să… mai bine să lămurească SILVIU să… CRISTI nu… vreau eu să…. Şi eu sunt… eu cu SILVIU, eu am vorbit pentru că ne ştim şi suntem ca fraţii… Eu îl consider ca fratele meu. I-am zis: “Bă, SILVIU, tu eşti cel care… Te rog frumos! Tu discută, tu vorbeşte… Tu mie îmi zici ce am de executat ca un elev disciplinat, aşa… Ce zici aia facem în secunda 1.” Eu aia fac. Şi aşa ca să fim, să fie totul în ordine şi să nu putem fi că mai o… se interesează nu ştiu cine sau să înceapă să ne… Am…

SIVACHE GABRIELA-OANA: Păi de asta şi vreau să lămurim noi doi şi… n-am o problemă.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Mda. Deci, nu, nu ştiu ce să zic pentru că eu pe, pe SILVIU i-am zis. “SILVIU, tu eşti cel care să coordonezi, să aşa” şi CRISTI că l-am rugat dar tot îmi, îmi zic “domnul director”, el tot mă ia “domnul manager” şi de astea... a zis CRISTI şi, şi MIREL. Deci, ce, ce ziceţi… SILVIU ştiu că l-a rugat să se implice un pic mai mult să mă ajute într-o… perioada asta de început, vizavi de… achiziţii aşa şi sunt convins că am tot, tot sprijinul din partea lui în măsura în care cum, cum zici că poate şi el să se împartă în… atâtea… în atâtea chestii…”

(...)

„SIVACHE GABRIELA-OANA: Când el a venit cu 20.000 şi zice că sunt banii de la CRISTESCU şi CRISTESCU i-a dat lui, nu mi i-a dat mie, eu am zis: „Şi mi-i dai mie?!” Şi zice: „Da! Păi sunt ai tăi.” Şi zic: „Şi tu?” Păi zice: „Eu...” El n-a zis nici că i-a dat, nici că nu i-a dat. Şi am zis: „Mă PLUTĂ, jumate-jumate. Nu? Că de aia suntem în echipă.”

STĂNICĂ ROXANA-MARIA: Da. Îhî!

SIVACHE GABRIELA-OANA: Şi am... el a luat banii şi mi-a dat jumate şi a oprit jumate. Deci cum poate el să se gândească că dacă vine şi-mi spune mie sau eu aş face ceva să iau eu ceva?!

În luna aprilie 2023, inculpatul Plută Cristian a acceptat de la inculpatul Dumitru Alexandru-Paul, reprezentant al SC PALEX CONSTRUCTII INSTALATII SRL, în mod direct dar şi prin intermediul inculpatului Stăncilă Silviu, promisiunea unei sume de bani corespunzătoare procentului de 5% din valoarea facturilor plătite de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în baza Acordului cadru (încheiat la data de 04.04.2023, între A.S.S.M.B. şi asocierea ALPHA MAX BUILD-AVISION STRATEGY CONSULTING, având ca obiect Execuţie lucrări de reparaţii, reabilităţi şi modernizări la unităţile sanitare şi imobilele aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Mediale Bucureşti), în scopul plăţii facturilor la timp şi încheierii de contracte subsecvente, iar în perioada 28.08.2023 - 03.09.2023, a primit de la suspectul Dumitru Alexandru-Paul, prin intermediul inculpatului Stăncilă Silviu suma de 306.439,17 lei, reprezentând 5% din suma de 6.128.783,45 lei (suma totală a facturilor emise în luna august de SC ALPHA MAX BUILD), arată DNA.

„Martora Sivache Gabriela-Oana a declarat că, după întrevederea de la restaurant, în continuare, numitul Plută Cristian a condus-o cu autoturismul de serviciu, Dacia Duster (...). Martora a precizat că, ajungând la destinaţie, numitul Plută Cristian a deschis portbagajul, apoi i-a deschis portiera şi i-a înmânat o cutie din carton, pe care a prezentat-o organelor de urmărire penală.

În continuare, s-a procedat la analizarea cutiei din carton prezentată, ocazie cu care în interior a fost găsit un plic din hârtie, constatându-se că acesta conţine suma de 100.000 (o sută de mii) lei, compusă din cinci pachete, în total un număr de cinci sute de bancnote de 200 lei, arată procurorii.

În interceptări, Cristian Plută pare să invoce la un moment dat vorbele lui Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, iar martora Oana Gabriela Sivache – invocă USR:

SIVACHE GABRIELA-OANA: Te-ntreb ca să-nţeleg şi eu. Când m-o-ntreba careva de la U.S.R., primaru’, nu ştiu ce, să ştiu, să am şi eu răspunsurile! Nu pot să mă duc la ei să miaun, că PLUTĂ-mi face aşa şi eu mă duc şi fac la ei tot aşa!

PLUTĂ CRISTIAN: …[confirmă prin mişcări ale capului]… Nu, dar ideea e că nu m-aş băga în discuţia aia ca să… Cum vrei, da’ nu… Expunem o discuţie care ar fi mai bine, totuşi, să se-nchidă procedura pe Achiziţii – înţelegi? – că poate vorbele lu’ NICUŞOR le preia cineva… Şi să mai gândim – stai! – să bage cârcotă la… – înţelegi? – ne fac solicitări de clarificări, ne alea… Aşa, apare pe SICAP, cine o vede - o vede, cine nu… Adică, tu faci o publicitate în plus, care…””

Acelaşi referat arată că inculpaţii şi-ar fi luat şi ceasuri smart pe contractul spitalului Colentina:

„La data de 10 iulie 2023 martora Sivache Gabriela-Oana a declarat că în data de 6 iulie 2023 s-a întâlnit cu inculpatul Cristescu George-Mirel la Spitalul Colentina, ocazie cu care a discutat cu Ivaşcu Robert, directorul financiar, care i-a povestit că managerul Cristescu George Mirel a prelungit contractul de telefonie mobilă (contract care are ca obiect multe abonamente de telefonie pentru angajaţii spitalului), iar pentru asta furnizorul a acordat mai multe puncte de fidelitate, în valoare de 8700 euro fără TVA. Cu aceste puncte Cristescu George Mirel, în calitate de reprezentant al Spitalului Colentina a achiziţionat 3 telefoane mobile şi 3 ceasuri tip smart pe care le-a luat acasă. Aceste telefoane şi ceasuri nu au înregistrate în contabilitatea spitalului.”

„CRISTESCU GEORGE-MIREL: Asta este bine. O să te rog să intri pe un laptop sau pe internet, n-are importanţă.

CRISTESCU EMMA: Îhâm.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Vreau să vezi un ceas de la Apple şi să-mi zici... îţi spun eu cum se numeşte. Se numeşte Watch S8 Cellular, 41 de milimetri.

CRISTESCU EMMA: Ok.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Ai notat? Ai reţinut?

CRISTESCU EMMA: S8...

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Deci... Da, deci e vorba de ceas din ăsta de mână...

CRISTESCU EMMA: Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: S8 Cellular. Cellular înseamnă că poate avea o mini-cartelă din aia, adică se activează o dată cu telefonul şi se poate răspunde la telefon şi pe el, dacă eşti afară, nu-ţi mai iei telefonul, direct ceasul, funcţionează şi ca telefon, de-asta îi zice Cellular.

CRISTESCU EMMA: Îhâm. Îm... Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Deci S8 Cellular de 41 de milimetri. Asta este dimensiunea pentru damă, pentru femei.

CRISTESCU EMMA: Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Şi vreau să te rog să intri pe acest tip de... telefon.

CRISTESCU EMMA: Îhâm.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Pe acest tip de ceas.

CRISTESCU EMMA: Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Aşa... Poţi să intri pe site-ul Orange. Orange.ro, la magazin, la timpul ăsta de... aşa.

CRISTESCU EMMA: Da, l-am găsit la Orange.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Şi o să vezi tipurile de culori... eu am ales o curea metalică care se numeşte Gold, stil Milanese. Este un auriu din ăsta frumos, dar pot să fie şi câteva variante de culoare cu... din ăsta, nu-mi vine în minte, cauciuc din ăsta... cum e...

CRISTESCU EMMA: Da. Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Cum e cureaua... şi să te uiţi la nuanţele de culori, în final să mă suni înapoi şi să-mi zici dacă, vizavi de ceasul ăsta, de acest model, ţi-ar conveni cureaua asta Gold, stil Milanese şi ceasul de felul ăsta în curea metalică sau un alt... o alt tip de culoare a ceasului şi cu altă variantă.

CRISTESCU EMMA: Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Dar tipul ăsta, Watch S8 Cellular de 41 de milimetri, da?

CRISTESCU EMMA: Da. Da, l-am şi...

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Bine...

CRISTESCU EMMA: Bine.     

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Să te uiţi astăzi...

CRISTESCU EMMA: Îmi place foarte mult.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Pe mine mă interesează dacă curea metalică sau curea din asta... cum se numeşte cureaua cealaltă care nu e din cauciuc, e din... cum se numesc curelele alea...

CRISTESCU EMMA: Eu văd că una este cu... Aia care e din cauciuc e Gold, stil Starlight...

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Aşa.

CRISTESCU EMMA: Şi cealaltă e Gold stil Milanese, sau nu ştiu cum.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Exact. Deci... bun, dar mai sunt fel de fel de nuanţe. Poa’ să fie şi roşu, de exemplu, cu curea din asta de poli... nu ştiu ce... roşi şi aşa. Uită-te la nuanţe. Mie mi-a plăcut acest tip de ceas cu curea metalică şi... aşa. E mai elegant şi se poate purta şi la un eveniment sau... aşa...

CRISTESCU EMMA: Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Şi... aşa. Dacă ţi-ar plăcea cu din ăsta... impropriu de cauciuc... de o nuanţă... uite-te pe toate nuanţele, nu contează dacă există sau nu există, stoc epuizat sau... aşa. Pe mine... eu te consult vizavi de nuanţă la acest tip de ceas. 

CRISTESCU EMMA: Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Şi să-mi zici: „Bă, uite, mi-ar plăcea cel mai mult... ”  Eu m-am uitat la toate şi am ales acest stil. Gold, stil Milanese.

CRISTESCU EMMA: Da. Şi mie-mi place.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Uite...

CRISTESCU EMMA: E foarte frumos.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Uite-te dacă... este cu o curea metalică, curea finuţă, ceas elegant, de damă.

CRISTESCU EMMA: Da. Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Aşa... aşa... şi să-mi zici dacă... Şi este Apple... este în... în corelare cu Apple, telefonul.

CRISTESCU EMMA: A, da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Da?

CRISTESCU EMMA: Da. Te sun imediat.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Mă suni.

CRISTESCU EMMA: Mă gândesc şi...

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Uite-te cu atenţie...

CRISTESCU EMMA: Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Nu te grăbi, uite-te pe toate culorile, analizează-le şi-mi dai telefon, da?”

(...)

„CRISTESCU GEORGE-MIREL: Da, Emma, te ascult.

CRISTESCU EMMA: Da, am hotărât...

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Aşa...

CRISTESCU EMMA: Acela care ţi-a plăcut şi ţie, cu...

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Ăsta, deci cu curea metalică, Gold, stil Milanese, da?

CRISTESCU EMMA: Da. Da, da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Ok.

CRISTESCU EMMA: E foarte frumos.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Bine, atuncea. Da. Perfect. Perfect. Bine. Şi-o să meargă exact cu Apple-ul 14 Max, Pro, de un Tera, al tău. Bine. Pa, pa!

CRISTESCU EMMA: …[neinteligibil]… 

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Hai! Te-am pupat! Pa!

CRISTESCU EMMA: Pe bune, Mirel?! Mi-ai...!?

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Da, da. Pa, pa!!!

CRISTESCU EMMA: Mulţumesc! Mulţumesc!

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Vorbim la Constanţa. Pa! „

(...)

„CRISTESCU CONSTANTIN: Ce mai voiam să zic, s-ar putea, ăla al lui Emma, să vină fără încărcător. Dacă vine fără încărcător, ia tu un încărcător.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Care? Telefonul lui Emma?

CRISTESCU CONSTANTIN: Da.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: De ce să vină fără încărcător? Păi nu se găseşte în cutie şi încărcătorul?

CRISTESCU CONSTANTIN: Nu, cică acuma la astea noi îţi dă doar cablul, fără treaba aia să bagi în priză.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: A, am înţeles.

CRISTESCU CONSTANTIN: Din câte ştie Emma.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Da, da, da.

CRISTESCU CONSTANTIN: Îţi dă doar cablu, fără d-ăla să bagi în priză.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Eu am vorbit cu băiatul ăsta astăzi...

CRISTESCU CONSTANTIN: Da, bine, bine, ştii tu.

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Şi mi-a zis că, cel puţin în cazul lui Emma, rezolvă până joi.

CRISTESCU CONSTANTIN: Da. Auzi...

CRISTESCU GEORGE-MIREL: Am vorbit şi pentru tine ca să schimbi din S23 Ultra, în Fold şi s-a rezolvat. Se rezolvă.

CRISTESCU CONSTANTIN: Da. Îhâm. Da, da, da. Bine, bine...”

„Fiind audiat cu privire la acuzaţia de delapidare, inculpatul Cristescu George-Mirel a arătat că este adevărat că a prelungit contractul cu furnizorul ORANGE ROMANIA, că Spitalul Colentina a primit mai multe puncte de fidelitate cu această ocazie şi că a decis achiziţionarea unor telefoane şi ceasuri tip smart cu aceste puncte de fidelitate, iar 4 telefoane mobile şi 4 ceasuri tip smart le-a dat spre folosinţă câte un ceas şi un telefon fratelui său, cumnatei sale, nepoatei de frate şi concubine, toţi locuind în judeţul Constanţa”, se arată în referat.

Procurorii notează că Silviu Stăncilă este „o persoană discretă dar care are foarte multă influenţă, fără a deţine vreo funcţie publică sau privată”, este avocat suspendat la cerere din mai 2005, „zilnic se întâlnea în municipiul Bucureşti cu diverse persoane care par să aibă posibilităţi financiare peste medie”, iar la percheziţii au găsit „sume mari de bani în lei şi în euro”.

În ceea ce-l priveşte pe Cristian Plută, DNA arată că acesta avea „o practică cu antecedente în timp” ce „denotă o perseverenţă infracţională” iar Cristescu George Mirel, absolvent de medicină care a profesat ca medic 2 ani şi apoi a ocupat funcţii administrative are „un dispreţ nemaipomenit faţă de banii publici”.

În ceea ce-l priveşte pe Dumitru Alexandru Paul, procurorii susţin că este asociat al SC Palex Contrucţii Instalaţii SRL iar la „toate lucrările pe care le-a executat pentru A.S.S.M.B. a plătit comision de 5% din valoare facturilor”:

„DUMITRU ALEXANDRU PAUL: Deci eu nu am lucrat niciodată undeva ă... că am lucrat bine sau că sunt nu ştiu cum. Aşa e mersul... na... Da, am lucrat o singură dată, când am lucrat pe-aici că era un scandal monstru între FIREA şi alea... voia să desfiinţeze ASSMB-ul şi am lucrat liber, la ce gen: Că am semnat să le dăm asfalt şi că am predat Colentina către firma de la primărie şi au zis: Băi, expiră acordul şi îl preluăm cu totul noi, firma... între timp numai că s-a întâmplat că nu mai e …[neinteligibil]… 

SIVACHE GABRIELA-OANA: Da.

DUMITRU ALEXANDRU PAUL: Atunci a fost singura dată când am lucrat normal. Adică fără... până la un punct, până a venit eX-ul

Ieri pe 18 septembrie 2023, procurorii DNA i-au reţinut pentru 24 de ore pe Cristian Plută pentru luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, pe Silviu Stăncilă pentru instigare la dare de mită, complicitate la date de mită şi complicitate la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, pe Cristian George Mirel pentru dare de mită şi delapidare şi pe Dumitru Alexandru Paul pentru dare de mită. În acelaşi timp, procurorii DNA l-au plasat pe Ion Cristian - pentru complicitate la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii – pe control judiciar timp de 60 de zile.

Propunerile procurorilor DNA au fost trimise spre judecata şi decizia unui judecător de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici