Emil Rada, şeful cabinetului chestorului IPJ Braşov, a declarat, joi, că poliţistul Cristian Cioacă a fost suspendat din funcţie, iar dacă după cele 29 de zile de arest se nu se va decide prelungirea măsurii preventive, Cioacă va reveni la dispoziţia IPJ Braşov.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Cristian Cioacă în dosarul în care este acuzat de accesarea fără drept a adresei de e-mail soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Totodată, instanţa a dat în cazul lui Adrian Niţu, interdicţia de a părăsi ţara.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, vinerea trecută, recursul procurorilor la cererea de arestare preventivă privindu-i pe Cristian Cioacă şi Adrian Niţu, pentru care Parchetul a cerut arestarea.
La acest termen, în faţa instanţei, Cristian Cioacă, acuzat de accesare ilegală a căsuţei electronice a soţiei sale Elodia Ghinescu, a declarat că nu a instigat la infracţiunea imputată şi că este nevinovat.