- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Judecătorii vor contesta la CC legalitatea Comisiei speciale de la Cotroceni
Uniunea Naţională a Judecătorilor anunţă că va contesta legalitatea Comisiei speciale a Preşedinţiei prevăzută de Legea răspunderii ministeriale, prima plângere vizează regulamentul adoptat de CSM privind numirea celor cinci judecători în comisie, apoi neconstituţionalitatea ei.
Judecătorii vor contesta la CC legalitatea Comisiei speciale de la Cotroceni
"Tot mai multe decizii de pe scena publică arată tendinţa transferării conflictelor politice traversate de România asupra sistemului judiciar, cu consecinţe grave şi iremediabile asupra stabilităţii şi independenţei justiţiei. În acest context, este momentul ca judecătorii să se manifeste ca o adevărată putere judecătorească, solidar, ferm şi cu asumarea deplină a statutului constituţional al funcţiei lor", se arată într-un comunicat remis de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, care spune că mai multe asociaţii de magistraţi s-au alăturat apelului ei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
Asociaţiile profesionale ale magistraţilor, semnatare ale acestui apel, cheamă judecătorii şi instanţele, ca singuri reprezentanţi ai puterii judecătoreşti, să refuze hotărât solicitarea de a face parte din comisia specială constituită la nivelul Administraţiei Prezidenţiale pentru investigarea presupuselor infracţiuni comise de miniştri în legătură cu fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei acestora.
"Potrivit art. 16 alin. 4 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în redactarea art. I din OUG 95/2007, comisia specială instituită pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului este formată din 5 judecători, numiţi de Preşedintele României pentru un mandat de 3 ani, care nu poate fi reînnoit. Atribuţia comisiei speciale este aceea de a întocmi un raport, prin care se propune Preşedintelui României urmărirea penală sau clasarea sesizării, după analiza probelor administrate, a declaraţiilor membrului Guvernului faţă de care se solicită urmărirea penală şi a înscrisurilor depuse de acesta", spune UNJR.
Potrivit sursei citate, Comisia constituită la nivelul Administraţie Prezidenţiale are astfel o natură administrativă, specifică puterii executive, tocmai întrucât este privată de atributul esenţial specific puterii judecătoreşti: acela de a decide asupra cauzei cu care este sesizată.
"În măsura în care comisia poate face doar propuneri, de care un reprezentant important al puterii executive, Preşedintele României, este suveran în a ţine ori nu cont, este evident că judecătorii ce compun această comisie îşi pierd atributul specific independenţei lor jurisdicţionale, respectiv pe acela de a «rosti dreptul». În acest fel, însăşi demnitatea funcţiei de judecător este decredibilizată şi compromisă faţă de societate", susţin semnatarii.
În fapt, judecătorii devin simple instrumente politice într-o luptă străină scopului şi interesului puterii judecătoreşti. Daca legile pot fi impuse, iar judecătorii au obligaţia să le respecte, conştiinţa lor nu poate fi denaturată şi nici forţată să răspundă unor interese conjucturale ale clasei politice.
Ca atare, chemăm judecătorii şi instanţele româneşti să răspundă negativ solicitării Consiliului Superior al Magistraturii de a se înscrie la concursul privind comisia ce va urma a fi constituită la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, prevăzute de Legea 115/1999, modificată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 95/04.10.2007.
Uniunea Naţională a Judecătorilor va ataca, potrivit Legii 554/2004 modificată şi completată, Regulamentul emis de CSM la data de 11.10.2007, urmând a invoca şi excepţia de neconstituţionalitate cu privire la existenţa acestei comisii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO