Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Dorel Moţiu, în perioada 2006-2007, cei cinci au acostat mai multe persoane propunându-le obţinerea unor credite bancare doar pe baza actului de identitate.
"Prin falsuri, inculpaţii le-au facilitat acestora încheierea de contracte de credit prin sistemul de finanţate al BCR în magazine de electrocasnice. În schimb, ei primeau cea mai mare parte din bunurile achiziţionate, mărfuri de 3.000 – 4.000 de lei, iar solicitanţii de credit se alegeau, ca bonus, cu un telefon mobil gratuit", a explicat Moţiu.
Reclamaţi în final de orădenii înşelaţi, tinerii au fost puşi sub urmărire penală şi trimişi, vineri, în judecată, pentru înşelăciune şi fals, riscând închisoare între şase luni şi 12 ani.