Maramureş: 41 de indieni, reţinuţi la graniţa cu Ucraina
Poliţiştii de frontieră maramureşeni, în colaborare cu ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii (SRI), au reţinut, sâmbătă dimineaţa, în localitatea Tisa, 41 de cetăţeni indieni care au intrat ilegal în România din Ucraina, traversând râul Tisa cu ajutorul unei bărci pneumatice.
Maramureş: 41 de indieni, reţinuţi la graniţa cu Ucraina (Sursa: Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră)
Pentru reţinerea grupului, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase şase focuri de avertisment în plan vertical, astfel încât să nu existe răniţi şi să nu fie încălcat teritoriul statului vecin, precizează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Potrivit sursei citate, persoanele reţinute sunt de origine indiană, bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 53 de ani, şi intenţionau să ajungă în vestul Europei.
Patru dintre aceştia erau epuizaţi fizic şi se aflau în stare de hipotermie când au fost reţinuţi, fiind duşi la Spitalul din Sighetul Marmaţiei pentru acordarea îngrijirilor medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Poliţiştii de frontieră i-au predat pe cei 41 de bărbaţi Oficiului Român pentru Imigrări Maramureş, deoarece aceştia au solicitat acordarea statutului de refugiat în România.
În barca pneumatică folosită de grupul de migranţi pentru trecerea râului Tisa se aflau două călăuze din Ucraina, care nu s-au supus somaţiilor, reuşind să se întoarcă pe teritoriul ucrainean, cercetările fiind continuate în vederea depistării persoanelor implicate în călăuzirea grupului, adaugă IGPF.
La începutul lunii februarie, politiştii de frontieră din cadrul Poliţiei de Frontieră Maramureş au aflat că pe teritoriul ucrainean, în apropierea frontierei româno-ucrainene, s-au constituit grupuri masive de cetăţeni de origine afro-asiatică, care intenţionează să intre ilegal în România. În urma acestor informaţii, poliţiştii de frontieră, în colaborare cu ofiţerii SRI, au intensificat activităţile de supraveghere a frontierei de stat, se mai arată în comunicatul IGPF.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO