Marius Oprea, audiat la DNA în cazul unei posibile contrabande cu arme către Iran

După mai bine de o oră şi jumătate de audieri, Marius Oprea a declarat jurnaliştilor care îl aşteptau la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a dat mai multe relaţii în legătură cu plângerea formulată.

El s-a ferit să dea jurnaliştilor detalii despre operaţiunea pe care o consideră ilegală sau despre persoanele care ar putea fi implicate. Oprea a precizat totuşi că unii dintre cei posibil vinovaţi încă ocupă funcţii de conducere în anumite instituţii ale statului.

"Este vorba despre un transport de arme către Iran, petrecut în perioada '94-'96. Mai multe detalii nu vă pot da. Aştept ca procurorii să investigheze datele pe care le-am prezentat şi să spună cine sunt cei care s-ar face vinovaţi", a spus Oprea.

Marius Oprea a precizat că anterior prezenţei sale la DNA nu a ştiut în ce calitate a fost citat, susţinând că pe citaţia primită nu se specifica nicio calitate procesuală a sa.

"Am aflat acum că într-un eventual proces voi avea calitatea de martor", a spus Oprea, precizând că a fost invitat la audieri de un procuror al Secţiei I a DNA al cărui nume nu îl mai îine minte.

În 30 octombrie 2006, Marius Oprea a depus la Parchetul Militar documentele conform cărora România a livrat Iranului în 1995 rachete sol-aer în valoare de aproximativ nouă milioane de dolari, încălcând astfel embargoul la care această ţară era supusă de NATO.

"Am dat o declaraţie de mai multe pagini în faţa procurorului Dan Voinea, în care am explicat cum am intrat în posesia acestor documente. Deşi sunt consilier personal al premierului Călin Popescu Tăriceanu, nu l-am informat despre demersul meu, pentru că a fost o decizie morală. Dacă într-un fel sau altul se va considera că am afectat interesele actuale ale României, voi demisiona, pentru că nu ţin de scaun, dar consider că dacă intrăm în Uniunea Europeană, trebuie să o facem cu cărţile pe faţă", declara atunci Marius Oprea.

Consilierul preciza că este vorba de un contract încheiat în 1995 de Romtehnica şi Guvernul iranian care prevedea livrarea echipamentelor necesare pentru dotarea a două regimente cu rachete sol-aer. Potrivit lui Oprea, statul român se angaja inclusiv să instruiască militarii iranieni pentru a şti să folosească acest tip de rachete care se amplasează şi se lansează de pe camioane. Valoarea contractului ar fi fost, potrivit lui Oprea, de 8.904.034,96 de dolari, din care 7.394.563,63 era costul efectiv al echipamentelor militare, restul fiind cheltuieli de instruire a militarilor iranieni.

"Nu cred că Romtehnica, care era regia autonomă a statului, putea să încheie un contract care încălca flagrant embargoul impus de comunitatea internaţională Iranului fără acordul CSAT, a şefului Marelui Stat Major sau al ministrului Apărării de atunci. De aceea, îi solicit procurorului Dan Voinea (general magistrat, şef al Secţiei Parchetelor Militare-n.r.) să înceapă ancheta prin audierea fostului preşedinte de atunci, deci şi şef al CSAT, Ion Iliescu", a precizat Marius Oprea.

El mai preciza că alte persoane care ar putea să cunoască detalii despre această operaţiune sunt Gheorghe Tinca, fost ministru al Apărării Naţionale, generalul Dumitru Cioflină, fost şef al Statului Major General, colonelul Toma Anton, fost director al Romtehnica, şi colonelul Costică Lapteş, fostul şef al Grupului Industrial al Armatei- Regie Autonomă (GIARA).

Potrivit lui Marius Oprea, din 1994 România a semnat un parteneriat pentru pace cu NATO, ceea ce însemnă că prin încheierea acestui contract oficialii statului român au încâlcat înţelegerea şi au pus în pericol stabilitatea internaţională.

"Există o dispoziţie scrisă semnată de unul dintre şefii de la Romtehnica prin care se atrage atenţia salariaţilor ca să nu se vorbească în fabrică despre delegaţia străină ca fiind din Iran, ci să se folosească sintagma «delegaţia din Egipt». Aceasta este cea mai bună dovadă că embargoul a fost încălcat cu bună ştiinţă", mai spunea Oprea.

Despre dovezile pe care le deţine, Marius Oprea preciza că le are de la sfârşitul anului 2000, cu două luni înainte de a-şi termina mandatul de consilier al fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu.