Chiuariu: Decizia CC privind răspunderea ministerială, să producă efecte doar pentru viitor

Publicat: 13 07. 2007, 09:29
Actualizat: 05 11. 2012, 16:04

"După părerea mea, decizia Curţii Constituţionale nu ar trebui să aibă efect asupra dosarelor care au fost deja instrumentate şi să producă, aşa cum spune Constituţia, efecte numai pentru viitor, pentru următoarele cauze", a spus, joi, la Sovata, ministrul Justiţiei.

Demnitarul a subliniat că aceasta este soluţia logică în limitele prevederilor Constituţiei.

În ceea ce priveşte dosarele în care procurorii au început să facă cercetări cu privire la miniştri sau foşti miniştri, Tudor Chiuariu a spus că ar trebui să existe avizul preşedintelui ţări sau al unuia dintre cei doi şefi ai Camerelor parlamentare.

Ministrul Justiţiei a adăugat că decizia Curţii Constituţionale a fost determinată de modificări neinspirate ale Legii răspunderii ministeriale.

Întrebat despre efectele deciziei Curţii Constituţionale, ministrul a comentat spunând că sunt două posibilităţi. "Ori Curtea Constituţională se va pronunţa, în motivarea hotărârii, în mod expres asupra acestei chestiuni, ori Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trebui să decidă în lipsa unei interpretări exprese", a spus Chiuariu.