Membrii unui grup infracţional, cercetaţi pentru înşelarea mai multor bănci
Zece tineri care au înşelat mai multe bănci din judeţul Hunedoara, de la care au obţinut, cu ajutorul unor documente falsificate, credite de consum în valoare de 220.000 de lei au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru înşelăciune, uz de fals şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Membrii unui grup infracţional, cercetaţi pentru înşelarea mai multor bănci
"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Hunedoara au reuşit anihilarea unui grup infracţional format din 10 persoane, ce avea ca mod de operare falsificarea de documente, în scopul obţinerii de credite de consum de la sucursalele unor bănci comerciale de pe raza judeţului Hunedoara".
Anchetatorii au stabilit că membrii reţelei prezentau la bănci adeverinţe de muncă falsificate prin care atestau faptul că sunt angajaţi la trei societăţi comerciale din Deva, Haţeg şi Petrila şi că au salarii între 1.800 şi 2.200 de lei.
Din gruparea infracţională făceau parte Viorel S (43 de ani), din oraşul Călan (judeţul Hunedoara, Adrian G. (33 de ani), Cătălin M. (28 de ani), Robi Ş. (34 de ani), Ioan P. (43 de ani), Vasile M. (36 de ani), Iosif K. (28 de ani), Toader B. (37 de ani), Raul Ş. (33 de ani), Ioan V. (35 de ani), toţi din municipiul Hunedoara şi fără ocupaţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Toţi cei 10 membri ai reţelei sunt cercetaţi pentru înşelăciune, tentativă la înşelăciune, complicitate la înşelăciune, uz de fals şi constituire a unui grup infracţional organizat, precizează sursa citată.
Poliţiştii hunedoreni au trimis dosarul spre soluţionare procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO