Chiuariu: Votul CSM în cazul Ţuluş e de neînţeles
"După părerea mea, e de neînţeles: ce am aprobat acum o săptămână, Raportul Inspecţiei care constată deficienţe majore la Secţia a II-a şi astăzi dăm un astfel de aviz", a comentat ministrul decizia Secţiei de procurori a CSM.
Demnitarul s-a declarat consecvent faţă de ceea ce a declarat în luna mai, spunând că lucrurile la secţia condusă de procurorul şef Doru Ţuluş "nu sunt deloc în regulă" precizând că la secţia respectivă ar trebui luate măsuri.
Întrebat dacă poate califica votul ca unul împotriva sa, ministrul Justiţiei a spus că nu vrea să creadă acest lucru, însă crede că fiecare este responsabil pentru votul său. "Nu e vorba de mine, e vorba de un raport pe care noi l-am adoptat şi care vine în dezacord cu votul de joi al CSM", a spus Tudor Chiuariu.
Pe de altă parte, ministrul Justiţiei a arătat că se invocă lupta împotriva marii corupţii în condiţiile în care nu se poate duce o astfel de acţiune încălcându-se legea.
"Şi o să insist în continuare ca instituţiile statului să respecte legea şi să avem instituţii care nu răspund la comenzi politice", a adăugat Chiuariu.
Totodată, demnitarul a arătat că nu consideră votul CSM drept un eşec personal, ci "un eşec în încercarea de a construi o justiţie independentă şi credibilă în România". "Or, modul cum se desfăşoară activitatea la Secţia a II-a nu arată niciun fel a justiţie", a mai spus Chiuariu.