Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare

Mohammad Munaf a fost condamnat la zece ani de închisoare şi interzirea drepturilor pentru alţi cinci ani după executarea pedepsei, fiind acuzat de fapte de terorism.

De asemenea, instanţa a respins cererea de expulzare lui Mohammad Munaf de pe teritoriul statului român după executarea pedepsei, invocând dispoziţiile articolulului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Legea 194 din 2002 privind regimul străinilor din România.

Curtea de Apel Bucureşti a mai decis ca Mohammad Munaf să plătească câte două milioane de euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak: Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion.

Totodată, Munaf mai trebuie să plătească încă o sută de mii de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, o mie de lei reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu de serviciile căruia a beneficiat.

Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs, la instanţa superioară.

În 17 octombrie 2005, omul de afaceri sirian Omar Hayssam şi Mohammad Munaf - ghidul jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian - au fost trimişi în judecată. În iulie 2006, instanţa a hotărât judecarea separată a celor doi, din cauza dificultăţilor apărute în procedura de citare a lui Munaf, dar şi a stării de sănătate a lui Hayssam.

Reţinut de Forţelele Coaliţiei Multinaţionale din Irak, în complexul militar Camp Cropper, imediat după eliberea jurnaliştilor, Munaf a fost condamnat la moarte de către Tribunalul penal central din Bagdad. Mohamad Munaf a fost condamnat, în 12 octombrie, alături de alte cinci persoane pe baza declaraţiilor inculpaţilor, a mărturiilor reprezentantului Ambasadei Române, a unui agent secret şi a altor martori şi a rechizitoriului întocmit de Direcţia de Crime Mari.

În hotărâre nu sunt alte probe menţionate decât declaraţii, filmul răpirii fiind refăcut fără date stricte, fapta fiind localizată de anchetatori în "zona celor patru străzi în cartierul Al Yarmouk", fără să fie menţionate ora sau măcar momentul zilei.

Magistraţii irakieni au stabilit că "operaţiunea de răpire a fost planificată în România de către un mare om de afaceri siran, numitul Omar Hayssam, şi urma să fie executată în Irak. Acesta din urmă l-a trimis pe fratele său Mahmud Omar în Irak pentru a fi intermediarul cu făptuitorii la executarea operaţiunii şi pentru sprijinul material."

În decizie, instanţa irakiană precizează că Mohammad Munaf şi ceilalţi inculpaţi şi-au susţinut nevinovăţia. Însă, în închierea de şedinţă se menţionează că fratele lui Munaf, Yousef, "a recunoscut în faţa ofiţerului de anchetă faptul că fratele lui, Mohammad Munaf, l-a contactat şi i-a vorbit despre răpirea jurnaliştilor români deoarece el ar fi avut interese de pe urma acestei operaţiuni".

Munaf a fost judecat pentru terorism şi la Bucureşti, el fiind audiat, în 14 decembrie 2006, printr-un sistem video.

Mohammad Munaf a scăpat de spânzurătoare după ce judecătorii Curţii de Casaţie din Irak au anulat sentinţa de condamnare la moarte prin spânzurătoare a acestuia, pe motiv că în dosar nu mai există probele pe baza cărora s-a dat, iniţial, sentinţa.

Dosarul în care omul de afaceri Omar Hayssam şi Mohammad Munaf au fost trimişi în judecată de procurorii instanţei supreme, pentru implicare în răpirea jurnaliştilor, a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti. Cei doi sunt acuzaţi de iniţiere, constituire şi sprijinirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, precum şi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de act de terorism.

Potrivit rechizitoriului în baza căruia dosarul răpirii a fost trimis la instanţă, Omar Hayssam a intenţionat iniţial să organizeze răpirea unor senatori şi deputaţi români - printre care senatorul Ion Vasile (tatăl jurnalistei Marie Jeanne Ion), cu care era în relaţii destul de apropriate - sau a unor oameni de afaceri influenţi.

Aceştia urmau a fi invitaţi în Irak de către oficiali din această ţară pentru a discuta despre recuperarea de către România a datoriei de la Irak şi răpiţi de Ibrahim Al Giuburi (cumnatul lui Mohammad Munaf) sau de membri ai tribului Kubeisi, implicaţi şi în alte acţiuni de răpire. Potrivit actului de acuzare, Hayssam urma să fie contactat de răpitori, care trebuia să-i ceară o răscumpărare de un milion de dolari pentru fiecare răpit. Eliberarea urma să fie condiţionată de deplasarea lui Hayssam la Bagdad pentru a negocia personal totul şi de plata banilor ceruţi pentru eliberare.

Potrivit rechizitoriului, ideea răpirii unor jurnalişti i-a venit lui Hayssam în ianuarie 2005, după ce a urmărit la Al-Jazeera cazul jurnalistei Giulliana Sgrena. În rechizitoriu este citat un martor - angajat în cadrul uneia din firmele lui Hayssam - căruia i s-a spus că sirianul este mai agitat din cauza problemelor juridice pe care le are, dar că acestea se vor rezova în cel mai scurt timp deoarece inculpatul se pregătea să întreprindă pentru România o acţiune similară cu cea din Yemen când au fost eliberaţi marinarii români.

Procurorii au mai stabilit că, pentru reuşita planului şi pentru a obţine credibilitate, Omar Hayssam avea chiar intenţia să se automutileze, făcându-şi o rană la gât cu un cuţit ori chiar tragându-şi un foc de armă într-o zonă mai puţin vitală a corpului, ca lumea să creadă că s-a expus la un pericol real pentru a salva viaţa ostaticilor.

Hayssam spera că, printr-un astfel de act de eroism, va obţine recunoştinţa autorităţilor, în special a Preşedinţiei. Totodată, sirianul considera că, invocând şi contribuţia sa în eliberarea marinarilor ostatici în Yemen şi beneficiile pe plan politic şi economic ale implicării sale în această acţiune, îşi va dezvolta relaţiile politice şi de afaceri.

Potrivit rechizitoriului, Hayssam mai urmărea ca autorităţile judiciare române să îi deblocheze conturile pentru ca să poată plăti sumele pretinse ca răscumpărare, iar el să transfere în străinătate două milioane de dolari (bani din afacerile sale, pe care vroia să le înstrăineze de urgenţă). Pentru ca autorităţile române să le piardă urma, banii urmau să fie depuşi în mai multe conturi deschise la bănci de pe teritoriile mai multor state.

Problemele judiciare ale lui Hayssam s-au accentuat în ianuarie 2005, sirianul aşteptându-se să fie arestat, el ştiind că telefoanele îi erau interceptate. Hayssam era îngrijorat pentru că nu reuşise să obţină punerea sa sub interdicţie pe motiv de alienaţie şi debilitate mintală, cu desemnarea unui curator (demers început după ce percheziţiile făcute la firmele sale, în noiembrie 2004, au relevat încălcări ale legii, sirianul fiind bănuit de evaziune fiscală şi spălare de bani). Dacă ar fi fost declarat iresponsabil, Hayssam ar fi scăpat de caracterul penal al faptelor pentru care era cercetat şi, implicit, de trimiterea în judecată.

Potrivit rechizitoriului, Hayssam ar fi insistat ca Munaf să rezolve în Irak problema răpirii unor jurnalişti români. Munaf ar fi refuzat implicarea în răpire, pe motiv că fratele său Youssef a fost împuşcat în Irak şi că operaţiunea este deosebit de riscantă. În aceste condiţii, Hayssam l-ar fi ameninţat cu atragerea lui într-o anchetă penală, dar şi cu moartea.

Munaf susţine că l-a crezut capabil pe Hayssam de aşa ceva, având în vedere antecendentele sale: la începutul anilor 1990, sirianul ar fi contactat o grupare teroristă cecenă pentru a asasina un funcţionar al Ambasadei Siriei, care l-ar fi ameninţat că va divulga autorităţilor că deţine un paşaport fals, folosit pentru deplasări în Ungaria. În plus, Munaf a susţinut că ştia că o persoană care l-a înşelat pe Hayssam cu o sumă de bani ar fi fost sechestrată în casa acestuia şi după ce ar fi fost bătută ar fi fost forţată să recunoască fapta.

În aceste condiţii, Munaf ar fi fost de acord cu planul răpirii, în condiţile în care ziariştii ar fi urmat să fie sechestraţi doar pentru două -trei zile, cât ar fi durat să fie achitată "răscumpărarea". Totodată, potrivit planului, ostaticilor trebuia să li se asigure apă minerală, cafea şi posibilitatea de a face duş, se arată în rechizitoriu.

Munaf a fost cel care a obţinut viza de Iordania, în 21 martie, iar a doua zi pe cea pentru Irak, fiind sprijinit în demersul său - potrivit rechizitoriului - de ambasadorul Palestinei la Bucureşti, Fuad Bital, ajutat la rândul lui, de ambasadorul Iordaniei.

Referitor la partea financiară, potrivit rechizitoriului, Mohammad Munaf, Omar Hayssam şi Ibrahim Al Giuburi au stabilit ca operaţiunea de răpire să coste 30.000 de dolari. Totodată, Omar Hayssam ar fi stabilit ca suma pe care răpitorii urmau să o ceară ca răscumpărare să fie iniţial de patru milioane de dolari, pentru ca, în urma unor aşa-zise negocieri, să scadă până la două milioane de dolari.

Totuşi, suma reală pe care Hayssam ar fi trebuit să o plătească grupării de răpitori ar fi urmat să se ridice la doar 200.000 de dolari, diferenţa de până la patru milioane urmând să fie depuşi în străinătate în diferite conturi, conform rechizitoriului.

În 28 martie, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad, din apropierea hotelului în care erau cazaţi. Jurnaliştii au stat sechestraţi 55 de zile în Irak, acţiunea de răpire a lor fiind pusă la cale de cei doi arabi, susţin anchetatorii români.

La scurt timp după eliberarea jurnaliştilor români, Ministerul Public susţinea că, din audierea preliminară a suspecţilor reţinuţi la Bagdad, a rezultat că întreaga operaţiune de răpire a jurnaliştilor a fost iniţiată, înfiinţată şi coordonată de către Hayssam şi Munaf. Totodată, din declaraţiile date - în calitate de martor - de persoanele reţinute în Bagdad a rezultat că răpirea ar fi fost planificată în România, preciza Ministerul Public.

În acest caz au fost audiaţi până acum cei trei jurnalişti, precum şi alte persoane, printre care tatăl jurnalistei - senatorul Vasile Ioan, dar şi jurnalistul Petre Mihai Băcanu - şef al lui Ovidiu Ohanesian la momentul răpirii.