Grecia vrea să-i transfere pe deţinuţii străini, în ţările de origine

Publicat: 27 10. 2007, 14:47
Actualizat: 05 11. 2012, 16:14

Propunerea a fost supusă atenţiei Consiliului Europei de ministrul grec al Justiţiei, Sotiris Hatzigakis, cu ocazia unei reuniuni de joi şi vineri a miniştrilor de Justiţie din cele 47 de state membre ale acestui organism internaţional, desfăşurată la Lanzarote (Spania).

"Propunerea constă într-un schimb de deţinuţi străini, în cadrul Consiliului Europei, pentru a elibera penitenciarele elene, suprapopulate", a declarat la Madrid Hatzigakis, pentru postul pubic de televiziune NET.

În Grecia există 10.983 de deţinuţi la 7.543 de locuri disponibile în centrele de detenţie, iar măsurile adoptate în ultimii ani s-au dovedit insuficiente. Ţara este criticată deseori de organismele internaţionale pentru condiţiile sale precare de detenţie.

Peste jumătate dintre deţinuţi (5.253) sunt străini, iar aproximativ jumătate dintre aceştia sunt albanezi. De asemenea, printre ei mai figurează români, irakieni, pakistanezi, turci, bulgari, georgieni, sârbi, ucraineni, ruşi şi iranieni.