Prima pagină » Justiţie » CAB: Băsescu a respectat procedura în procesul cu CNCD

CAB: Băsescu a respectat procedura în procesul cu CNCD

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, că Traian Băsescu a respectat procedura atunci când a sesizat instanţa cu plângerea faţă de decizia prin care a fost sancţionat, în mai, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
CAB: Băsescu a respectat procedura în procesul cu CNCD
01 nov. 2007, 14:59, Justiţie

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, joi, ca nefondată, excepţia invocată, în urmă cu o săptămână, de avocaţii CNCD care au susţinut că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă în acest caz.

Juristul CNCD a invocat în faţa magistraţilor Secţiei de contencios adminsitrativ a Curţii de Apel Bucureşti excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în acest caz. Potrivit juristului, preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să conteste decizia CNCD chiar la Consiliu, printr-o plângere. Abia după aceea ar fi avut posibilitatea să atace o eventuală soluţie nefavorabilă în instanţă, a explicat juristul.

Avocatul preşedintelui Traian Băsescu a cerut respingerea excepţiei, susţinând că clinetul său a respectat procedura legală în acest caz.

Procesul va continua la Curtea de Apel în 8 noiembrie.

În acest proces, Traian Băsescu a contestat decizia prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a sancţionat pentru folosirea expresiei "ţigancă împuţită" referitoare la o jurnalistă de la post de televiziune.

În 23 mai, CNCD a decis să-l sancţioneze pe preşedintele Traian Băsescu cu avertisment, stabilind, cu unanimitate de voturi, că utilizarea expresiei "ţigancă împuţită" de către şeful statului, la adresa jurnalistei de la Antena 1, este o discriminare.

În ceea ce priveşte apelativul "păsărică" utilizat de Băsescu în discuţia cu jurnalista de la Antena 1, CNCD a decis că "fapta nu e de natură să atragă răspunderea contravenţională", însă "limbajul folosit nu e unul adecvat".