Joi, la ieşirea de la audieri, Nelu Tătaru a declarat că nu a condiţionat actul medical, nu a cerut niciodată bani, iar dacă există probe video despre luarea de mită, ar vrea să le vadă.
În plus, Nelu Tătaru spune că nu ştie nici măcar de la cine ar fi putut pleca acuzaţia.
„Vă spun în continuare, sunt nevinovat. Mi-am făcut doar meseria de medic”, spune fostul ministru.
Avocata acestuia a adăugat că acuzaţia este într-adevăr de dare de mită, însă se vorbeşte despre „persoane nespecificate”.
Conform unor surse, DNA cere Camerei Deputatilor ridicarea imunităţii lui Nelu Tătaru pentru a i se face percheziţiile la domiciliu, având în vedere acuzaţiile de luare de mită.
Surse judiciare arată ca foarte probabil fostul ministru al Sănătăţii va fi pus sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Între timp, Nelu Tătaru. bănuit de luare de mită, a fost exclus din funcţiile din PNL şi nu va deschide lista pentru Camera Deputaţilor.
DNA cere Camerei Deputatilor ridicarea imunităţii lui Nelu Tătaru pentru a i se face percheziţiile la domiciliu, având în vedere acuzaţiile de luare de mită. Surse judiciare arată ca foarte probabil fostul ministru al Sănătăţii va fi pus sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Nicolae Ciucă a anunţat decizia BPN în ceea ce-l priveşte pe liderul filialei PNL din Vaslui, deputatul Nelu Tătaru.
„La propunerea mea a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială şi desigur, la nivelul grupului se vor lua măsuri pentru a vacanta poziţia de preşedinte al Comisiei de Sănătate”, a spus Ciucă.
Interimatul la filiala Vaslui va fi asigurat de Varujan Vosganian.