Noi percheziții în dosarul protestului violent de la sediul BEC
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere.
Potrivit anchetatorilor, la data de 9 martie 2025, mai multe persoane au participat la un protest spontan, pe o stradă din Sectorul 3, în zona sediului Biroului Electoral Central.
Unii dintre participanții la protest ar fi început să se manifeste violent, în sensul că au recurs la acte de violență fizică față de forțele de ordine, aruncând obiecte dure în direcția acestora și au provocat distrugeri stradale şi în dauna mai multor societăţi situate în acea zonă”.
Din cercetări, s-a stabilit că, suspecții au folosit obiecte contondente, iar distrugerile au fost provocate şi prin incendiere.
În timpul perchezițiilor de marți, au fost depistați trei suspecți și au fost identificate mai multe bunuri de interes în cauză. Cei în cauză vor fi conduși la audieri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
La data de 25 martie 2025, în același dosar au mai fost efectuate 13 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov și Dâmbovița.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice.