- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nou termen în procesul privind deshumarea soţilor Ceauşescu
Tribunalul Bucureşti urmează să ia în discuţie, luni, contestaţia făcută de Valentin Ceauşescu la decizia Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, instanţă care a respins, anul trecut, cererea de deshumare a părinţilor săi, Nicolae şi Elena Ceauşescu.
Nou termen în procesul privind deshumarea soţilor Ceauşescu
Judecătoria a respins, în 11 aprilie 2007, ca neîntemeiată, cererea de deshumare a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu şi de stabilire a identităţii celor înhumaţi în cimitirul Ghencea Civil din Capitală, formulată în 2005 de Zoe Ceauşescu, care ulterior a decedat. Apelul făcut de Valentin Ceauşescu este la al treilea termen.
Avocatul moştenitorilor a cerut ca Ministerul Apărării (MAp) să facă dovada, printr-o expertiză medico-legală, că cele două cadavre înhumate la Ghencea şi indicate printr-o schiţă marcată, de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, sunt ale cuplului Ceauşescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
În faţa instanţei inferioare, reprezentantul Ministerului Apărării a spus că nu înţelege de ce această instituţie trebuie să facă dovada identităţii celor doi, deoarece rolul ministerului, în evenimentele din decembrie 1989, a fost de executant şi că simpla prezenţă a unor personaje aparţinând MAp în locurile unde au avut loc evenimente istorice nu atrage responsabilitatea instituţiei din care făceau parte.
Administraţia Cimitirelor a comunicat instanţei Judecătoriei sectorului 5 documentele solicitate în acest proces, respectiv schiţa amplasamentului locurilor de veci din Cimitirul Ghencea în care se presupune că au fost înhumaţi Elena şi Nicolae Ceauşescu, cu specificaţia că nu are documente care să ateste că cei doi au fost înmormântaţi în acel loc.
Potrivit unui comunicat al municipalităţii, remis presei după termenul de la sfârşitul lunii ianuarie 2007, "La data de 25 decembrie 1989 nu a fost înscris în registrul de înhumări nimic care să ateste înhumarea soţilor Ceauşescu. Nu a fost depus niciun document la Administraţia Cimitirelor ".
De asemenea, potrivit comunicatului municipal, ACCU "nu poate elibera niciun act care să ateste înhumarea" soţilor Ceauşescu în Cimitirul Ghencea, tocmai din lipsa înscrisurilor oficiale. Mai mult, ACCU nu poate elibera nici autorizaţie pentru dezgroparea soţilor Ceauşescu până la pronunţarea instanţei.
"Având în vedere că există un proces pe rol, care are ca principal obiect stabilirea de către instanţă a faptului că în cimitirul Ghencea Civil au fost înmormântaţi soţii Ceauşescu, exhumarea este posibilă numai după verdictul instanţei", se mai arată în comunicatul Primăriei Capitalei.
Zoia Elena Ceauşescu a solicitat, instanţei, cu patru ani în urmă, ca Ministerul Apărării Naţionale să dovedească faptul că părinţii ei au fost înhumaţi în Cimitirul Ghencea Civil. Ea a dat în judecată şi Administraţia Cimitirelor din Capitală.
Zoia cerea instanţei deshumarea părinţilor ei şi efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea identităţii celor care sînt îngropaţi acolo, ea nefiind convinsă că persoanele înhumate sunt părinţii ei. Totodată, aceasta cerea şi un loc de veci în acelaşi cimitir, pentru a-şi îngropa creştineşte părinţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO