- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nuţu Cămătaru va fi transferat de la Jilava la Penitenciarul de maximă siguranţă Mărgineni
Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, va fi transferat la Penitenciarul de maximă siguranţă Mărgineni, după ce Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a aprobat cererea de transfer, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, Maria Georgescu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Penitenciarelor.
Nuţu Cămătaru va fi transferat de la Jilava la Penitenciarul de maximă siguranţă Mărgineni (Imagine: Mediafax Foto)
"Am înţeles de la conducerea unităţii (Penitenciarul Jilava - n.r.) că acestuia i s-a aprobat cererea de transfer, dar va fi mutat abia după ce va termina afacerile judiciare din Bucureşti", a precizat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Maria Georgescu a mai spus că mutarea lui Ion Balint se va face după luarea în discuţie, la Comisia specială de la Penitenciarul Jilava, a cererii acestuia de eliberare condiţionată, adăugând că el mai are şi alte "afaceri judiciare" în Capitală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
Cum s-a produs accidentul din Maramureş în care trei poliţişti au fost răniţi
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate ştii de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
Eliberarea condiţionată a lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru - condamnat la şase ani pentru tâlhărie şi la doi ani şi jumătate pentru favorizarea infractorului - ar trebui discutată până la sfârşitul lunii aprilie, întrucât se află în detenţie din iulie 2004 şi a ispăşit două treimi din pedeapsă.
"Data stabilită de instanţa de judecată pentru analizarea persoanei private de libertate în comisia de propuneri în vederea acordării liberării condiţionate este de 20 aprilie", a comunicat ANP.
Potrivit procedurii Penitenciarului Jilava, Comisia pentru analizarea persoanelor care ar îndeplini condiţiile de liberare se întruneşte în fiecare joi, astfel că în 24 aprilie cazul lui Ion Balint ar putea fi luat în discuţie.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), a comunicat, pentru MEDIAFAX, că în cursul anului 2007, Ion Balint a fost recompensat de patru ori pentru implicarea în programele educaţionale "Deprinderi sociale", "Hobby", "Prevenirea consumului de tutun", "Antidrog".
Totodată, Balint a fost recompensat pentru ocuparea primului loc la concursurile de şah şi rummy, organizate la nivelul secţiei de deţinere. ANP precizează că pe perioada executării pedepsei privative de libertate, deţinutul Ion Balint nu a fost sancţionat disciplinar.
Nuţu Cămătaru, alături de fratele său, Vasile Balint - zis Sile Cămătaru - a fost condamnat definitiv, la începutul lunii martie anul acesta, la doi ani şi jumătate de închisoare pentru favorizarea infractorului, fiind achitat pentru complicitate la înşelăciunea lui Shaul Peleg, într-un caz amplu de crimă organizată privind fapte de proxenetism, sechetarre de persoane, şantaj, înşelăciune, cămătărie, recuperări de bani, încasări de taxe de protecţie.
Sile Cămătaru a fost condamnat la 13 ani de detenţie.
În 2005, fraţii Sile şi Nuţu Cămătaru au fost condamnaţi la cinci, respectiv şase ani de închisoare, pentru tâlhărirea unei persoane, pedepsele lor contopindu-se cu cele primite în cazul de crimă organizată, astfel că pot fi eliberaţi după ce ispăşesc condamnarea cea mai mare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO