Video O americană acuzată că şi-a împuşcat în cap verişoara româncă a fost achitată (VIDEO)

O tânără din Statele Unite ale Americii, acuzată că şi-a împuşcat mortal verişoara de naţionalitate română, crezând că este un străin care a intrat noaptea în casă, a fost achitată, miercuri, judecătorul considerând că totul a fost un accident, relatează columbusdispatch.com.

Urmărește
2 afișări

Bella Grebelsky (23 de ani) a uitat că stă în casã cu verişoara ei, românca Alexandra Popescu, şi a împuşcat-o de două ori când aceasta a vrut să intre la ea în cameră. Grebelsky a sunat imediat la urgenţe şi a anunţat incidentul.

Judecătorul de la o instanţă din Ohio a achitat-o pe tânără, miercuri, considerând că aceasta şi-a omorât verişoara, pe 26 iulie 2006, din imprudenţă.

Grebelsky şi Popescu erau verişoare de gradul doi. Familia lui Grebelsky a venit în America din Rusia în 1987, iar familia Alexandrei Popescu a emigrat din România tot în Statele Unite, în 1992.

Alexandra Popescu şi-a sărbătorit anul trecut ziua de naştere într-un bar, împreună cu nişte prieteni, după care s-a dus la Grebelsky acasă. Cele două au mâncat o pizza împreună, după care Grebelsky s-a dus la culcare, iar verişoarea acesteia a rămas să mai lucreze pe calculator.

Grebelsky a declarat că în 26 iulie 2006, în jurul orei 3.50, s-a trezit din cauza unor zgomote puternice şi, crezând că în casă este un infractor, a luat pistolul pe care îl ţinea sub pernă, l-a încărcat, a strigat "stop" şi a tras două focuri. Românca a murit pe loc, fiind împuşcată în cap.

Procurorii au acuzat-o pe Grebelsky de omor, spunând că aceasta a folosit arma cu neglijenţă. Aceştia au spus că femeia ar fi trebuit să aprindă lumina, să îşi pună ochelarii sau să o atenţioneze şi a doua oară pe victimă.

Grebelsky a avut motiv să fie în alertă, pentru că a fost urmărită mai mult timp de un prieten care a abuzat-o fizic, motiv pentru care şi-a cumpărat arma, a spus avocatul apărării, Sam Shamansky.

"Ea nu a făcut niciun zgomot şi se tot apropia. Nu văd nimic fără ochelari", a spus Grebelsky Poliţiei.

Părinţii româncei spun însă că dacă Grebelsky avea nevoie de ochelari ca să vadă, cum a putut să tragă direct în cap. "Când o să mă duc la mormântul fiicei mele azi ce să-i spun? Că a fost vina ei? s-a întrebat cu lacrimi în ochi tatăl victimei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici