O bandă de hoţi români, arestată în Marea Britanie
Şapte români au fost condamnaţi la câte 12 ani de închisoare, în Marea Britanie, după ce au comis nouă furturi care au provocat pierderi în valoare de 113.000 de lire sterline, informează Ilkeston Advertiser.
O bandă de hoţi români, arestată în Marea Britanie
Ancheta poliţiei a scos la iveală faptul că a existat o înţelegere între membrii reţelei, care au creat o strategie pentru a distrage atenţia oamenilor în timp ce săvârşeau furturi. Românii au fost prinşi după ce proprietarul unui magazin a anunţat poliţia pentru a raporta un incident suspect în Stapleford.
Autorităţile au cercetat zona şi au găsit opt adulţi şi un copil într-o maşină care se potrivea descrierii făcute de proprietar.
"Era evident că gruparea a creat o metodă de succes pentru a fura de la micii întreprinzători şi au aplicat această metodă victimelor din întreaga Marii Britanii", a relatat avocatul Ian Cunningham.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
"Sunt mulţumit că aceşti hoţi prolifici se află acum în spatele gratiilor. Au vizat afaceri mici şi, în timp ce proprietarilor li se distrăgea atenţia, au furat bani şi bunuri în valoare de 113.000 de lire şi bijuterii care nu au fost încă evaluate. Nu au mai existat astfel de infracţiuni în Nottinghamshire de când au fost arestaţi", a afirmat inspectorul Stuart McHattie, care a condus ancheta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO