- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Obiectele găsite într-o râpă, recunoscute de apropiaţi ai familiei Cioacă-Ghinescu
Procurorul Marius Iacob a audiat, vineri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, mai mulţi martori în cazul dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu, iar unii dintre aceştia au recunosut mai multe obiecte găsite în râpa dintre Poiana Braşov şi Râşnov ca aparţinând familiei Cioacă-Ghinescu.
Obiectele găsite într-o râpă, recunoscute de apropiaţi ai familiei Cioacă-Ghinescu
Martorii, printre care şi menajera cuplului, au fost audiaţi, vineri, mai mult de zece ore.
"În cursul zilei de astăzi am făcut mai multe audieri şi am realizat un nou plan de căutari şi scotociri cu cei de la Jandarmerie. În cadrul audierilor, unele persoane au recunoscut unele dintre obiecte din râpă ca aparţinând familiei lui Cristian Cioacă şi Elodiei. Din punct de vedere al probelor nu au fost noutăţi, decât că unele persoane au recunoscut obiectele din râpă", a declarat Marius Iacob, procurorul care se ocupă de acest caz.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Potrivit sursei citate, poliţistul Cristian Cioacă nu a fost audiat vineri, el urmând a fi audiat în cursul săptămânii viitoare.
Procurorul a precizat că are destule elemente să creada că în noaptea dispariţiei Elodiei Ghinescu, 29 spre 30 august, a existat un conflict între cei doi soţi, iar el ar fi lovit-o.
"După ce el s-a întors din Piteşti, în urma acelui conflict şi-a lovit soţia, aceasta a decedat şi el aruncat apoi cadavrul într-un loc pe care, din păcate, încă nu l-am identificat", a adăugat Iacob.
Căutările cadavrului avocatei continuă în judeţele Braşov şi Argeş, în zonele cele mai cunoscute şi mai des frecventate de Cioacă. De asemenea, procurorul a precizat că a fost stabilit traseul parcurs de Cioacă în noaptea dispariţiei soţiei sale. Astfel, potrivit cercetărilor, poliţistul ar fi făcut traseul Braşov-Piteşti-Braşov, iar cadavrul este posibil să se afle în această zonă.
Iacob a confirmat că la dosar există o declaraţie a şefei lui Cristian Cioacă în care aceasta afirmă că Cioacă ar fi sunat-o în timp ce criminaliştii prelevau probe din apartament şi i-ar fi spus că s-au găsit pete de sânge în apartament şi că este sigur că se vor găsi şi în portbagajul maşinii sale.
"Nu există înregistrată o asemenea convorbire, există însă declaraţia uneia dintre persoanele cu funcţie de răspundere din acea secţie din care rezultă că după ce s-au găsit urme de sânge în casă, Cristian i-a spus că vor fi găsite urme şi în portbagaj. Acest lucru a fost recunoscut şi de el într-o declaraţie pe care i-am luat-o", a spus Iacob.
În ceea ce priveşte audierea vecinilor lui Cioacă, care se află în Spania, şi care ar fi auzit zgomote şi tipete de femeie în apartamentul cuplului, procurorul Iacob a precizat că este posibil să se deplaseze chiar el în Spania pentru a-i audia.
Expertiza tuturor probelor găsite în râpa dintre Poiana Braşov şi Râşnov, printre care şi o uniformă a poliţistului Cioacă, vor fi finalizate în două-trei săptămâni, potrivit sursei citate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO