În cadrul dezbaterilor de joi s-a pus în discuţie poziţia judecătorului Constantin Diaconu, de la Tribunalul Dolj, magistrat cu grad de curte de apel. Potrivit legii, din comisia de examinare, numită de CSM la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, este formată din doi judecători de la instanţa supremă, doi de la curţile de apel şi trei specialişti în management şi organizare instituţională. Unii membri ai Consiliului au arătat că legea spune clar că judecătorii trebuie să provină de la instanţele respective şi nu că au grad de instaţe.
Concret, judecătorul Constantin Diaconu nu provine de la curtea de apel, ci de la tribunal, astfel că nu avea calitatea de a fi în comisia de examinare.
Mai mult, potrivit unor candidaţi, Diaconu ar fi favorizat un judecător pe care l-ar fi ajutat în realizarea proiectului de management.
În urma votului de joi, examenele pentru toate curţile de apel au fost validate, mai puţin cele din raza Curţii de Apel Craiova.