Instanţa supremă va lua o decizie privind cursul procesului foştilor ofiţeri SRI

Publicat: 12 11. 2007, 11:42
Actualizat: 05 11. 2012, 16:15

La termenul de luni, apărătorii au cerut încetarea procesului penal, susţinând că, în timpul anchetei, clienţilor lor le-au fost încălcate mai multe drepturi. În opinia avocaţilor, aceştia nu au fost audiaţi în prezenţa apărătorului după declanşarea acţiunii penale. Totodată, avocaţii au invocat neregularitatea actului de sesizare a instanţei.

Generalul (r) SRI Ovidiu Soare, colonelul (r) SRI Gheorghe Dumitrache şi amiralul Emil – Cico – Dumitrescu au fost trimişi în judecată, în luna mai, alături de adminstratorul unei firme, de către procurorii anticorupţie, în legătură cu primirea de bani şi bunuri de oameni de afaceri, în schimbul protecţiei.

Potrivit procurorilor anticorupţie, generalul maior (r) Ovidiu Soare, fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), este acuzat de luare de mită, instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelăciune, instigare la infracţiunea de fals intelectual, complicitate la infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar intereselor societăţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare, privind siguranţa naţională a României, în varianta normativă, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal.

Colonelul (r) Gheorghe Dumitrache, fost şef Sector „A” din cadrul Secţiei de Informaţii Prahova din cadrul SRI, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, încercarea de a determina mărturia mincinoasă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Alexandru Tudor Georgescu, asociat la SC Midocar SRL Bucureşti este acuzat de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii.

În acest caz, Emil Dumitrescu, fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, este acuzat de trafic de influenţă.