Mandat de arestare pentru autorul triplului asasinat de la Ploieşti

Publicat: 03 09. 2007, 15:17
Actualizat: 05 11. 2012, 16:11

Judecătorii Tribunalului Prahova au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele bărbatului care duminică dimineaţă şi-a omorât fiul de 13 ani, fosta soţie şi pe tatăl acesteia, pe motiv că femeia, care divorţase în luna mai a acestui an, nu a vrut să se împace cu el.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Prahova, judecătoarea Alina Anton, mandatul de arestare este valabil începând de luni, infracţiunea de care este acuzat bărbatul fiind aceea de omor deosebit de grav. Sursa citată a precizat că dacă va fi găsit vinovat bărbatul riscă detenţia pe viaţă sau o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 15 şi 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Ploieşteanul s-a prezentat, duminică după amiază, la sediul Poliţiei municipiului Ploieşti, pentru a anunţa că şi-a omorât fiul, fosta soţie şi fostul socru, în casa în care cei trei locuiau, situată în cartierul Bereasca din Ploieşti. El a povestit anchetatorilor că a vrut ca, după comiterea faptei, să se arunce în faţa trenului, dar s-a răzgândit şi vrea să fie pedepsit.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a mers în locuinţa fostei sale soţii, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a sărit gardul casei şi s-a ascuns într-o anexă a locuinţei. În jurul orei 6.00, când fostul său socru, în vârstă de 72 de ani, a ieşit în curte pentru a da de mâncare păsărilor, bărbatul l-a lovit pe acesta în cap cu o furcă şi un ciocan, după care a ascuns cadavrul în beciul locuinţei, continuând să stea ascuns. O oră şi jumătate mai târziu, a ieşit în curte şi fosta soţie, în vârstă de 39 de ani, pe care a sugrumat-o, după care bărbatul a mers în camera în care dormea fiul său şi l-a sugrumat şi pe acesta, în somn.
El le-a spus poliţiştilor că a decis să-şi ucidă copilul pentru că nu a dorit ca acesta să creasca fără tată, aşa cum a crescut el.