"Se încearcă, pe de o parte, acreditarea ideii că procurorii sunt interesaţi să influenţeze evoluţia evenimentelor politice prin soluţionarea părtinitoare a unor dosare penale, iar pe de altă parte să aşeze pe poziţii antagoniste interesele procurorilor cu cele ale judecătorilor. Promovarea unor astfel de conflicte nu este nici în interesul magistraţilor şi nici al societăţii", se arată într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX, de către Asociaţia Procurorilor din România.
Sursa citată arată că procurorii nu sunt membri ai partidelor politice şi, potrivit Constituţiei României şi Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ei au obligaţia de a fi imparţiali.
Totodată, asociaţia afirmă că erorile în conduita profesională sau abuzurile unor procurori nu pot fi imputate procurorilor în general, nu pot minimaliza sau umbri activitatea Ministerului Public în ansamblul său.
Asociaţia mai subliniază faptul că în procesul penal procurorul nu reprezintă interesele vreuneia din părţi, oricare ar fi aceasta, ci reprezintă interesele generale ale societăţii.
Asociaţia Procurorilor din România face apel la toţi procurorii să nu-şi trădeze crezul profesional, să nu încalce principiile legalităţii şi imparţialităţii care pot influenţa negativ statutul profesional al procurorului, "magistrat a cărui contribuţie la întemeierea şi funcţionarea statutului de drept rămâne esenţială".