Poliţia Română, prin Direcţia de Ordine Publică, a organizat în perioada 8 – 14 ianuarie, o acţiune pentru combaterea activităţilor ilicite în domeniul exploatării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
Zilnic, poliţiştii, alături de reprezentanţi ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au acţionat în teren, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate cu material lemnos, fiind efectuate peste 600 de controale. În timpul verificărilor au fost descoperite numeroase neregulil
„În urma acţiunilor desfăşurate, echipele de control au înregistrat 184 de dosare penale, 89 de persoane fiind cercetate pentru infracţiuni la regimul silvic.De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 121 de sancţiuni la legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, în valoare de aproape 210.000 de lei. Totodată, au fost confiscaţi 738 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 170.000 de lei. De asemenea, au fost identificaţi 582 de metri cubi de material lemnos tăiat ilegal, în valoare de aproape 230.000 de lei”, au anunţat poliţiştii.
Totodată, în ultimele şapte zile au fost înregistrate 11 apeluri la 112 privind transportul de material lemnos, două dintre acestea fiind confirmate ca ilegale.