Bărbat cercetat după ce a răpit o tânără şi voia să o elibereze în schimbul unei maşini

Publicat: 07 02. 2008, 16:20
Actualizat: 05 11. 2012, 16:23

This browser does not support the video element.

Poliţiştii au fost informaţi, de către Mărioara Constantin (48 de ani) că nora sa – Verginica Mihai (19 ani) – a fost sechestrată de un bărbat, din luna decembrie 2007, acesta profitând de faptul că soţul tinerei este în închisoare.

Femeia a declarat că bărbatul care a sechestrat-o, Florin Năstase, zis "Găină", de 32 de ani, din judeţul Călăraşi, i-a spus femeii că îi eliberează nora în schimbul unui autoturism.

Poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale l-au prins în flagrant pe bărbat, în timp ce acesta primea de la Mărioara Constantin un autoturism marca Opel Vectra, la locul schimbului fiind adusă şi tânăra răpită.

Potrivit declaraţiilor tinerei, în perioada în care a fost răpită, a fost obligată să se prostitueze, faptă care urmează să fie probată cu dificultate.

Cercetările sunt continuate cu Florin Năstase în stare de reţinere, acest fiind acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, urmând să fie prezentat Judecătoriei Sector 2 cu propunere de arestare preventivă.