Pompierii de la ISU vor fi audiaţi în dosarul înregistrării ascunse cu intervenţia de la Colectiv

  • Pompierii de la ISU care au acţionat în noaptea incendiului de la Colectiv vor fi audiaţi de procurori
  • Procurorii ii vor audia după ce au văzut modul haotic în care s-au organizat atunci când au ajuns la Colectiv
  • Anul trecut, în presă au apărut înregistrări cu intervenţia pompierilor care erau ascunse vreme de 4 ani
Urmărește
2213 afișări
Imaginea articolului Pompierii de la ISU vor fi audiaţi în dosarul înregistrării ascunse cu intervenţia de la Colectiv
Pompierii de la ISU care au intervenit în noaptea incendiului din clubul Colectiv vor fi audiaţi în dosarul de la parchetul militar. Dosarul a fost deschis după ce au apărut în presă înregistrări cu modul haotic în care au acţionat pompierii în primele minute de la sosirea la Colectiv.
 
Audierile vor avea loc la serviciul Omoruri de la Poliţia Capitalei, au precizat pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un militar ar fi înjurat un tânăr mort în incendiu.
 
De asemenea, procurorii militari fac cercetări şi pentru sustragere sau distrugere de probe, cu privire la faptul că filmarea cu primele momente ale intervenţiei au apărut abia după aproape patru ani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici