Brăţări electronice pentru agresori. Proiectul, dezbătut în Comisia Juridică

Publicat: 01 04. 2021, 09:31
Actualizat: 23 08. 2021, 22:17

Ioan Cupşa, deputat PNL, spune că prin adoptarea proiectului de lege privind purtarea brăţărilor electronice de către agresori,  PLX 129/2020, cuvintele „respect şi demnitate” vor căpăta cu adevărat sens atunci când vorbim despre prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Ca urmare a încheierii dezbaterilor cu reprezentanţii societăţii civile şi cu reprezentanţii autorităţilor care vor fi implicate în realizarea acestui proiect, precum şi a faptului că s-au identificat soluţiile normative, precum şi resursele materiale şi umane necesare, se va trece la adoptarea în Comisia juridică din Camera deputaţilor a unui raport favorabil, apoi va fi adoptat, prin vot în plenul Camerei iniţiativă legislativă care reglementează folosirea „brăţărilor electronice”, a sistemelor electronice de supraveghere.

În acest fel, spune deputatul liberal, ordinele de protecţie vor deveni eficiente, fie ele provizorii, fie ele europene, şi mai puţine persoane vor fi agresate şi vătămate.

Agresorii vor fi monitorizaţi prin purtarea acestor „brăţări electronice” fixate la nivelul gleznei, agresorii vor fi obligaţi să păstreze o distanţa minimă faţă de victimele lor/persoanele protejate, iar încălcarea acestei obligaţii va genera o alertă în dispecerat care va determina o intervenţie rapidă şi eficientă a organelor Poliţiei Române, Poliţiei de frontieră, Jandarmeriei sau Poliţiei locale – pe principiul cel aflat mai aproape intervine!”, mai spune Cupşa.

Faza pilot are costuri estimate de aproximativ 3.490.000 de euro şi va începe de îndată ce legea va fi promulgată. Sistemul de supraveghere va trebui să fie deplin funcţional la nivel naţional începând cu data de 1 martie 2022, identificarea şi crearea/cumpărarea de soft-uri, cumpărare dispozitive hard, implementare proceduri practice şi instruire persoane având nevoie de trecerea unei perioade de circa un an de zile.

Am prioritizat supravegherea electronică a victimelor şi a agresorilor, aplicarea legii privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a ordinului de protecţie european, ca fiind prima etapă, devansând supravegherea electronică a inculpaţilor arestaţi, a celor aflaţi în control judiciar sau a condamnaţilor care îşi execută pedeapsă în regim semideschis sau deschis! Extinderea acestei supravegheri electronice, absolut necesară şi în ceea ce priveşte inculpaţii şi condamnaţii, va deveni operaţională abia în anul 2025. Trebuie să fim pragmatici şi să gestionăm resursele materiale şi umane cât mai eficient”, a mai spus politicianul.

Şi Gabriel Andronache, liderul Grupului PNL din Camera Deputaţilor, a spus că această iniţiativă va fi adoptată cât mai curând posibil.

„În urma consultărilor repetate cu iniţatorii, cu societatea civilă şi cu specialiştii Guvernului am depus 6 amendamente care vor permite construirea infrastructurii necesare operaţionalizării sistemului de supraveghere electronică (prin brăţară electronică a agresorilor care generează violenţă domestică şi protejarea victimelor acestui flagel contemporan)”, spune Anronache, pe pagina sa de Facebook.

Acesta îi roagă pe toţi liderii de grup din Camera Deputaţilor să se alăture demersului legislativ al PNL pentru a adopta foarte repede acest proiect vital pentru femeile şi copiii victime ale violenţei domestice.