Hotărârea a fost luată în Plenul CSM care a stabilit ca scrisoarea să fie întocmită în decurs de o săptămână de Biroul de presă al instituţiei.
Potrivit Plenului CSM, scrisoarea trebuie să fie "un răspuns în care să se exprime în termeni diplomatici indignarea faţă de criticile aduse de Comisia Europeană, Consiliului".
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, după terminarea şedinţei CSM, că din punctul de vedere al Ministerului Public "nu este important să comentăm un raport de ţară, ci să vedem ce progrese am făcut şi ce mai avem de făcut".
Raportul Misiunii de Cooperare şi Verificare a Experţilor UE în România, prezentat la sfârşitul lunii iunie, subliniază că asigurarea unui proces judiciar mai transparent şi eficient, în special prin întărirea capacităţii şi responsabilităţii Consiliului Superior al Magistraturii, făcând mai multe observaţii referitoare la activitatea CSM.