Prima pagină » Justiţie » Procesul dintre Băsescu şi CNCD începe în 27 septembrie

Procesul dintre Băsescu şi CNCD începe în 27 septembrie

Procesul în care Traian Băsescu a contestat decizia prin care, în mai, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancţionat pentru folosirea expresiei "ţigancă împuţită" referitoare la o jurnalistă de un post de televiziune începe în 27 septembrie la Curtea de Apel Bucureşti.
Procesul dintre Băsescu şi CNCD începe în 27 septembrie
22 aug. 2007, 16:04, Justiţie

În 23 mai, CNCD a decis să-l sancţioneze pe preşedintele Traian Băsescu cu avertisment, stabilind, cu unanimitate de voturi, că utilizarea expresiei "ţigancă împuţită" de către şeful statului, la adresa jurnalistei de la Antena 1, este o discriminare.

În ceea ce priveşte apelativul "păsărică" utilizat de Băsescu în discuţia cu jurnalista de la Antena 1, CNCD a decis că "fapta nu e de natură să atragă răspunderea contravenţională", însă "limbajul folosit nu e unul adecvat".

Preşedintele Traian Băsescu a respins categoric decizia CNCD, considerând inacceptabil ca o discuţie în intimitate să fie analizată de o instituţie a statului român şi a apreciat că trustul Intact este cel care trebuie să îşi asume efectele publice ale deciziei de a face publică o discuţie privată.

El a anunţat atunci că va ataca la Curtea de Apel Bucureşti decizia CNCD.