Procesul fostului şef al DGFP Bihor, Ioan Lascău, judecat la Braşov
Judecătorii instanţei supreme au respins cererea lui Ioan Lascău - consilier preaderare în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, fost director executiv la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor - privind suspendarea procesului său de corupţie, au declarat, marţi, surse din magistratură.
Procesul fostului şef al DGFP Bihor, Ioan Lascău, judecat la Braşov
Ioan Lascău solicitase, luni, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie suspendarea procesului său, care are loc în 14 septembrie la Tribunalul Braşov, invocând faptul că a cerut strămutarea dosarului la altă instanţă.
Cererea de strămutare va fi luată în discuţie de Înalta Curte în 17 septembrie, precizează sursele citate.
În aprilie 2005, procurorii anticorupţie ai Serviciului Teritorial Oradea l-au trimis în judecată pe Ioan Lascău, sub acuzaţiile de luare de mită, spălare de bani, instigare la bancrută frauduloasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală, abuz în serviciu contra intereselor publice şi efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii de foloase materiale necuvenite.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ONU: Mii de oameni au fost ucişi în oraşul Goma ocupat de rebelii congolezi
-
Fritz: Majoritatea PSD-PNL a votat ieri un amendament care pedepseşte oraşele performante
-
Războiul din Ucraina, ziua 1079. Generalul Sirkîi, comandantul armatei ucrainene: Prioritatea mea este să distrug artileria rusească / Ucraina loveşte locul de lansare al dronelor de tip Shahed / Azerbaidjanul va livra Ucrainei ajutor umanitar de un milion de dolari / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri
Din 2004, de când a fost suspendat din funcţie, fostul şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, Ioan Lascău oferă consultanţă economică şi financiară pentru mai multe firme din judeţ.
"Nu fac nimic interesant. Încerc să-mi rezolv problemele", a declarat, pentru MEDIAFAX, Lascău, referindu-se la procesul de corupţie.
Potrivit procurorilor, prin infracţiunile de corupţie comise, Lascău ar fi produs un prejudiciu de aproximativ zece miliarde de lei vechi, faptele fiind cu atât mai grave cu cât au fost săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atribuţii caracterizate în mod expres prin protejarea bugetului de stat şi a banului public.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO