Procesul lui Tender, amânat deoarece judecătoarea este însărcinată

Publicat: 06 09. 2007, 14:47
Actualizat: 05 11. 2012, 16:11

Acelaşi motiv a fost invocat în urmă cu o zi în cadrul procesul omului de afaceri Dinu Patriciu. Ambele dosare – Tender, respectiv Patriciu – i-au fost repartizate anterior aceleiaşi judecătoare.

La termenul de joi era aşteptat ca proprietarul Rafo Oneşti, compania Calder-A să precizeze dacă în patrimoniul Rafo s-a produs vreun prejudiciu, care este valoarea acestuia şi dacă se constituie parte civilă în dosar.

Rafo a trimis instanţei o adresă prin care arată că firma nu mai este în lichidare, ci în reorganizare, urmând ca, până în 6 septembrie, compania Calder-A, proprietarul rafinăriei, să verifice în patrimoniul societăţii dacă s-a produs vreun prejudiciu, iar dacă acesta există, care este valoarea lui, dar şi dacă se constituie parte civilă în dosar.

În acest dosar, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni economice, alături de Marian Alexandru Iancu, Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Găurean şi Bogdan Sălăjan.