Prima pagină » Justiţie » Mark Gray: CE nu a adoptat o dată pentru publicarea raportului privind justiţia

Mark Gray: CE nu a adoptat o dată pentru publicarea raportului privind justiţia

Comisia Europeană nu a adoptat încă o decizie referitoare la data la care urmează să fie publicat raportul pe tema justiţiei, dar intenţia sa este de a adopta raportul până la sfârşitul lunii, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mark Gray, purtătorul de cuvânt al CE.
Mark Gray: CE nu a adoptat o dată pentru publicarea raportului privind justiţia
17 ian. 2008, 16:12, Justiţie

"În acest stadiu nu a fost adoptată nicio decizie. Intenţia este însă de a adopta raportul până la sfârşitul lunii", a declarat oficialul european, întrebat în legătură cu informaţiile apărute în presă potrivit cărora raportul ar urma să fie publicat la 31 ianuarie.

Mark Gray a mai spus că procedura internă în cadrul CE nu este finalizată şi a adăugat că o schiţă a raportului nu există deocamdată. El a subliniat însă intenţia Comisiei de a adopta raportul până la sfârşitul lunii ianuarie.

Site-ul Novinite.com a relatat că raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România şi Bulgaria în implementarea reformelor din justiţie va fi publicat la 31 ianuarie.