„Începând de azi, 27 mai, prin numirea la conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie a domnului Liviu Vasilescu, chestor principal de poliţie, în vârstă de 53 de ani, se face încă un pas important în atingerea obiectivului asumat de a construi instituţii puternice şi eficiente. Este vorba despre un poliţist cu o vastă experienţă operativă şi managerială (30 de ani în Poliţia Română), o persoană respectată în sistem”, anunţă MInisterul Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, timp de 10 ani, între anii 1995 – 2005, noul director general al DGA a lucrat în domeniul combaterii criminalităţii organizate (liniile de muncă antidrog şi prinderi în flagrant), ocupând funcţii de conducere timp de 5 ani, coordonând acţiuni operative importante, finalizate cu rezultate deosebite, timp de 13 ani, între anii 2005 – 2018, a condus Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română (DOS), dezvoltând practic această structură la un nivel comparabil cu structuri similare din alte state.
Liviu Vasilescu s-a retras din funcţia de şef al Poliţiei Române pe 1 septembrie 2020, decizia fiind luată în urma scandalului legat de întâlnirea cu lideri ai clanului Duduianu.
Potrivit unor imagini apărute în spaţiul public, Liviu Vasilescu s-a întâlnit cu membri ai clanului Duduianu după moartea lui Emi Pian.