Peste 200 de români condamnaţi în Italia vor fi transferaţi în ţară
Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a promulgat, joi, decretul adoptat de Guvern, care permite expulzarea cetăţenilor comunitari dacă aceştia sunt consideraţi o ameninţare la adresa siguranţei publice.
Decretul permite prefecţilor să expulzeze un cetăţean UE dacă acesta este considerat un pericol pentru ordinea publică. Pot fi expulzaţi toţi străinii care sunt cetăţeni UE, sunt majori şi sunt în Italia de mai puţin de zece ani. Decretul a fost adoptat, miercuri seară, în regim de urgenţă, de către Guvernul italian, după ce un român ar fi agresat cu violenţă o italiancă, la Roma, care, după două zile de comă a murit.
Vineri, imediat după publicarea în Gazeta Oficială a decretului-lege, prefectul de Milano, Gian Valerio Lombardi, a semnat primele patru ordine de repatriere în cazul românilor, acestea fiind puse în aplicare în aceeaşi zi, după ce un judecător de pace a covalidat ordinele de îndepărtare ale acestora de pe teritoriul Italiei.
Între timp, prefecţii diferitelor oraşe italiene continuă operaţiunile de evacuare a taberelor de romi şi de identificare a ocupanţilor acestora, pentru a stabili care dintre ei corespund criteriilor de expulzare de pe teritoriul italian, în virtutea acestui decret-lege.