"Fiica mea mi-a spus că a alunecat cu zece minute înainte de a face Ludovic Orban accident. Fata a spus că s-a accidentat în urma căzăturii. Am declarat că nu am nicio implicaţie cu accidentul", a declarat Gavril Todean.
Acesta a negat că fiica sa ar fi fost lovită de maşina lui Orban.
Todean a povestit că fiica sa a suferit o contuzie uşoară la mână.
Bărbatul a mai spus că îl ştie pe Orban de la televizor şi a negat că ar fi primit bani de la acesta.
Gavril Todean a stat aproximativ cinci ore la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. După terminarea audierii, bărbatul a declarat presei că întâlnirea cu procurorii a durat, efectiv, doar o oră şi jumătate.
Tatăl fetei s-a prezentat, joi dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat în acest caz. La intrarea în sediul Parchetului, bărbatul a refuzat să facă vreo declaraţie.
Cu o zi în urmă, atât fata, cât şi tatăl acesteia, au susţinut că leziunea pentru care copilul s-a dus la spital a fost provocată de faptul că a căzut pe gheaţă.