Gray: CE aşteaptă condamnări ale oficialilor de rang înalt în cazuri de corupţie
Comisia Europeană (CE) continuă să susţină foarte clar că aşteaptă nu doar investigaţii, ci şi condamnări ale oficialilor de rang înalt în cazuri de corupţie, a mai spus Gray, care a precizat că la nivelul Comisiei se lucrează cu Guvernul, cu care a avut o cooperare foarte bună până acum. El a arătat că nu este Comisia Europeană cea care trebuie să spună: "Doamna Macovei a fost bună sau nu" sau: "Ministrul X este bun sau rău", ci este la latitudinea premierului modul în care îşi vede echipa.
Oficialul european a precizat că CE aşteaptă cu nerăbdare din partea Guvernului român planul de acţiuni care urmează să fie prezentat în această toamnă, precum şi îndeplinirea cât mai rapidă a angajamentelor asumate de România.
El s-a referit, de asemenea, la posibilitatea ca o parte a fondurilor europene destinate agriculturii să fie reţinute în cazul României şi Bulgariei în cazul în care CE va aprecia că nu au fost puse în practică mecanismele pentru a putea absorbi aceste fonduri şi a le distribui în mod adecvat. Oficialul a explicat că în prezent se desfăşoară un proces de evaluare a situaţiei, iar o decizie va fi anunţată în toamna acestui an.