Fostul director comercial al Remin Baia Mare rămâne în arest

Publicat: 19 11. 2007, 16:06
Actualizat: 05 11. 2012, 16:16

Claudia Ilieş, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Cluj a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că în urmă cu două săptămâni, Tribunalul din Maramureş i-a respins lui Roman cererea de eliberare pe cauţiune, iar Roman a atacat cu recurs această sentinţă. Magistraţii clujeni de la Curtea de Apel au respins, luni, recursul şi au dispus de asemenea restituirea sumei de un miliard de lei vechi depusă pentru cauţiune.

Directorul comercial al Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin SA Baia Mare, Răzvan Cosmin Roman, a fost trimis în judecată, în septembrie, de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de luare de mită.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada octombrie 2006 – august 2007, Răzvan Roman, în calitate de director comercial al Remin SA (companie cu capital integral de stat), ar fi pretins de la un denunţător suma de 27.000 euro, din care a primit efectiv 12.500 de euro. În schimb, l-ar fi favorizat pe denunţător în câştigarea unei licitaţii organizate de compania Remin, acte care intrau în atribuţiile de serviciu ale inculpatului, informează, luni, Biroul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În octombrie 2006, Remin SA a scos la licitaţie contractarea decopertării unei conducte de 6.500 metri, aflată în proprietatea sa şi scoasă din exploatare.

La data de 23 octombrie 2006, licitaţia a fost câştigată de o societate din Alba-Iulia, reprezentată de denunţător, preşedinte al comisiei de licitaţie fiind Răzvan Roman. În aceeaşi zi, după finalizarea lucrărilor comisiei de licitaţie, Roman l-ar fi abordat pe denunţător şi, sub pretextul documentaţiei incomplete aflate la dosarul de licitaţie, i-ar fi pretins plata sumei de 20.000 de euro pentru a încheia contractul, ameninţând că altfel va anula rezultatul licitaţiei.