"Am cedat psihic şi am acceptat la insistenţele lui Munteanu. A fost un moment de slăbiciune al meu", a afirmat Coste, care a fost audiat timp de patru ore.
Apărătorul primarului, avocatul Mihai Neamţ, a declarat corespondentului MEDIAFAX că are un singur comentariu de făcut legat de anchetă, şi anume faptul că, deşi denunţul lui Muntean se referă la trei persoane, numai clientul său a fost arestat.
"Mai sunt două persoane, angajate în Primăria Jucu, care apar în denunţul lui Adrian Muntean, dar împotriva cărora nu s-a luat nici o măsură. Ar fi trebuit să se ia aceeaşi măsură ca în cazul clientului meu", a afirmat Neamţ.
Curtea de Apel Cluj se va pronunţa, marţi, asupra cererii de eliberare a primarului, apărătorii săi solicitând înlocuirea arestului preventiv cu cea de interzicere a părăsirii localităţii.