La termenul de joi, juristul CNCD a invocat în faţa magistraţilor Secţiei de contencios adminsitrativ a Curţii de Apel Bucureşti excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în acest caz. Potrivit juristului, preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să conteste decizia CNCD chiar la Consiliu, printr-o plângere. Abia după aceea ar fi avut posibilitatea să atace o eventuală soluţie nefavorabilă în instanţă, a explicat juristul.
Avocatul preşedintelui Traian Băsescu a cerut respingerea excepţiei, susţinând că clineutl său a respectat procedura legală în acest caz.
Instanţa Curţii de Apel se va pronunţa, peste o săptămână, cu privire la problema procedurală invocată.
În acest proces, Traian Băsescu a contestat decizia prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a sancţionat pentru folosirea expresiei "ţigancă împuţită" referitoare la o jurnalistă de la post de televiziune.