Departamentul de Control al Guvernului a sesizat DNA în cazul clipurilor publicitare ale ANT
Acţiunea de control a fost declanşată după ce MEDIAFAX a anunţat, la începutul lunii iunie, că departamentul de promovare din cadrul fostei Autorităţi Naţionale pentru Turism (ANT), în prezent structură a ministerului, a contractat şi plătit cinci clipuri publicitare TV pentru promovare internaţională, în valoare de 1,3 milioane de euro.
Secretarul de stat în Ministerul Comerţului şi Turismului Lucia Morariu a declarat atunci pentru MEDIAFAX că a constatat cazuri de indisciplină şi fraudă cu banii statului în activitatea Departamentului Promovare al fostei Autorităţi pentru Turism, astfel că toate cele 15 posturi din departament vor fi scoase la concurs.
Secretarul de stat a spus că este hotărâtă să ceară Curţii de Conturi să efectueze un control asupra întregii activităţi de anul trecut a fostei Autorităţi Naţionale pentru Turism.
La rândul său, fostul preşedinte al ANT Livia Sima a acuzat-o pe Cristina Motorga, director în instituţie, că a aprobat în mod nejustificat plăţi de 1,5 milioane de euro pentru spoturile de promovare a României, deşi acestea nu au fost de calitate.
Raportul comisiei a fost finalizat la 5 decembrie şi a desemnat câştigător firma Smart Advertising, deşi aceasta a solicitat cel mai mare preţ, a spus Sima.