Gândul: Ţuluş – procuror comunist în 2007: dosare aruncate la coş, sentinţe date în locul instanţei
Reamintim cititorilor faptul că acest control a fost dispus de către CSM în luna mai, după solicitarea ministrului Tudor Chiuariu de revocare din funcţie a procurorului Ţuluş. Discutarea cererii de revocare a fost amânată până la finalizarea acestui control, ale cărui rezultate sunt – după cum se poate citi în continuare – aproape năucitoare. Aflăm astfel că există sesizări care au stat ani de zile fără a fi înregistrate ca dosare penale şi fără ca în ele să se fi efectuat vreo activitate.
Pe de altă parte, ieri, inspectorii CSM au stabilit că există şi dosare penale care au fost finalizate “prin adoptarea unor soluţii necunoscute Codului de procedură penală” sau că procurorul Ţuluş a soluţionat plângeri care erau de competenţa instanţei de judecată.