- Home
- Life-Entertaiment
- LONDRA, (09.06.2011, 14:20)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
A 90-a aniversare a prinţului Philip, celebrată printr-o selecţie a celor mai amuzante gafe ale sale
Cea de-a 90-a aniversare a prinţului Philip a fost celebrată de tabloidul britanic Daily Mail printr-o selecţie a celor mai amuzante gafe comise de-a lungul anilor de soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii.
Urmărește
6 afișări
Energia lui incredibilă, sănătatea remarcabilă şi un puternic simţ al datoriei l-au determinat pe prinţul Philip să participe la numeroase acţiuni şi angajamente publice de-a lungul celor 64 de ani de căsnicie cu regina Elizabeth a II-a.
Cu toate acestea, comentariile sale lipsite de ruşine şi considerate "incorecte" din punct de vedere politic au fost acelea care au atras cel mai mult atenţia asupra lui.
Prinţul Philip împlineşte vârsta de 90 de ani pe 10 iunie, iar editorii de la Daily Mail au ţinut să celebreze acest moment printr-un tribut adus unei practici aduse la rangul de ştiinţă, definită chiar de prinţul Philip: "ştiinţa de a deschide gura şi de a-ţi trage singur un picior în gură, o ştiinţă pe care eu am practicat-o timp de foarte mulţi ani".
În timpul unor vizite de stat
"Arăţi de parcă ai fi gata să mergi la culcare!" - către preşedintele Nigeriei, care purta o robă tradiţională.
"Încă mai aruncaţi suliţe unii în alţii?" - către William Brin, liderul comunităţii aborigene, cu ocazia unei vizite la Aboriginal Cultural Park din Queensland (Australia) în 2002.
"Nu venim aici pentru sănătatea noastră. Putem să găsim alte modalităţi dacă vrem să ne distrăm" - în timpul unei vizite în Canada în 1976.
"Ai reuşit să scapi fără să te mănânce?" - către un student britanic care călătorea în Papua Noua Guinee, în timpul unei vizite oficiale în 1998.
"Cei mai mulţi dintre voi nu sunteţi urmaşii piraţilor?" - către rezidenţii din Insulele Cayman, în 1994.
În Europa
"Mi-ar plăcea foarte mult să merg în Rusia, deşi ticăloşii aceia mi-au ucis jumătate din familie" - întrebat, în 1967, dacă vrea să viziteze Uniunea Sovietică.
"Este o întrebare al dracului de proastă!" - către o jurnalistă de la BBC, în timpul unui banchet la Palatul Elysée din Paris, care întrebase dacă regina apreciază acea vizită.
"Este o imensă risipă de spaţiu" - către oaspeţii prezenţi la recepţia de inaugurare a noului sediu al ambasadei britanice din Berlin, în anul 2000.
"Nu cred că sunteţi aici de prea mult timp. Nu aveţi încă burtică" - către un turist britanic în timpul unui tur al capitalei Ungariei, Budapesta, în 1993.
În Scoţia
"Cum îi ţineţi pe localnici departe de alcool suficient de mult pentru a trece alcooltestul?" - către un instructor auto scoţian, în 1995.
"Pare la fel rezistentă ca şi cum ar fi fost fixată de un indian" - acesta a fost verdictul dat de prinţul Philip în legătură cu o cutie cu siguranţe electrice, în timp ce efectua o vizită la o fabrică scoţiană, în august 1999. Ulterior, prinţul Philip şi-a cerut scuze în acest fel: "Am vrut să spun cowboys. I-am amestecat în mintea mea pe cowboys cu indienii".
"Oamenii spun de obicei acest lucru după un incendiu. Însă apa provoacă cele mai grave pagube. Noi şi acum uscăm lucrurile din castelul Windsor" - către supravieţuitorii atentatului de la Lockerbie, în 1993.
În China
"Groaznic" - opinia prinţului Philip despre Beijing, în timpul unei vizite în China în 1986.
"Dacă are patru picioare şi nu este un scaun, dacă are două aripi şi zboară, dar nu este un avion şi dacă înoată, dar nu este un submarin, atunci chinezii îl vor mânca" - la un congres organizat de World Wildlife Fund în 1986.
"Dacă mai stai mult aici, te vei întoarce acasă cu ochii îngustaţi" - către un student britanic, în timpul vizitei în China în 1986.
Despre multiculturalismul din Marea Britanie
"Sunt mulţi membri din familia ta aici, în seara asta" - către omul de afaceri indian Atul Patel, cu ocazia unei recepţii organizate la palatul Buckingham pentru cei mai influenţi 400 de britanici de origine indiană, în 2009.
"Cine e dependent de droguri aici? Arată de parcă ar consuma droguri" - către un tânăr în vârstă de 14 ani, membru al unui club pentru adolescenţii din Bangladesh, în 2002.
"Sunteţi toţi din aceeaşi familie?" - către grupul multirasial de dansatori Diversity, la Royal Variety Performance în 2009.
Despre femei
"Femeile britanice nu ştiu să gătească" - cu ocazia unui discurs susţinut în 1961 la Scottish Women's Institute.
"Aşadar, acesta este colţul feministelor" - către un grup de femei membre ale Partidului Laburist, cu ocazia unei recepţii la palatul Buckingham în 2000.
"Eşti femeie, nu-i aşa?" - către o femeie kenyană, în 1984, după ce a primit un cadou oficial.
"Dacă nu trage vânturi şi nu mănâncă fân, atunci nu este interesată de el" - despre fiica lui, prinţesa Anne, pasionată de călărie.
"Dacă un bărbat deschide uşa de la automobil pentru soţia lui, atunci este vorba ori de o maşină nouă ori de o soţie nouă".
Despre vedete
"Cu ce faci gargară? Cu pietricele?" - către Tom Jones, după recitalul susţinut de acesta la Royal Variety Performance, în 1969. Ulterior, prinţul Philip a adăugat: "Este foarte dificil să îţi dai seama cum este posibil să devii extrem de valoros cântând ceea ce eu consider că sunt cele mai urâte cântece".
"Tu eşti acela care deţine acea maşină îngrozitoare, nu-i aşa? O vedem adeseori când mergem cu maşina la castelul Windsor" - către vecinul Elton John, după ce a auzit că muzicianul şi-a vândut automobilul Aston Martin în 2001.
"Mi-aş dori să îşi închidă microfonul!" - în timpul prestaţiei lui Elton John la cea de-a 73-a ediţie a spectacolului Royal Variety Show, în 2001.
Despre mâncăruri şi băuturi
"Aduceţi-mi o bere. Nu-mi pasă ce marcă este, aduceţi-mi o bere!" - după ce i-au fost oferite vinuri italieneşti de către premierul italian Giuliano Amato, în timpul unui dineu la Roma, în 2000.
"Nu-ţi hrăni iepurii cu fructe de pawpaw (banană de prerie) - acţionează ca un contraceptiv. Deşi acest lucru s-ar putea să nu aibă efect la iepuri" - către un crescător de iepuri din Anguilla, în 1994.
Despre clase sociale şi bani
"Oamenii cred că la noi există un sistem de clasă rigid, însă se ştie că mulţi duci s-au căsătorit cu fete din corul bisericii. Unii dintre ei s-au căsătorit chiar şi cu americance" - declaraţie făcută în anul 2000.
"Dacă vei călători la fel de mult ca noi, vei aprecia îmbunătăţirile aduse în ceea ce priveşte designul avioanelor - mai puţin zgomot şi mai mult confort. Să nu călătoreşti la ceea ce se cheamă clasa economică, unde zgomotul este îngrozitor" - către Aircraft Research Association din 2002.
"Toţi banii din zilele noastre par să fie produşi dintr-un instinct matern de a aproviziona Trezoreria" - se lamenta prinţul Philip în legătură cu taxele din Marea Britanie, în 1963.
"Anul viitor vom înregistra datorii. Voi renunţa, probabil, la jocul de polo" - despre finanţele familiei regale britanice, în 1969.
"Toată lumea spunea că trebuie să ne relaxăm mai mult. Acum, ei se plâng că sunt şomeri" - declaraţie făcută în plină recesiune, în 1981.
Despre artă şi modă
"Nu ai asigurat şi designul pentru barba ta, nu-i aşa? Trebuie neapărat să încerci mai mult cu barba ta" - către un tânăr designer britanic, la palatul Buckingham, în 2009.
"Arată ca acele lucruri pe care fiica mea le-ar aduce acasă după lecţiile ei de artă" - despre o expoziţie de artă "primitivă" etiopiană, în 1965.
Despre presă
"Voi aveţi ţânţarii. Eu am presa" - către directoarea unui spital din Caraibe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe