- Home
- Life-Entertaiment
- BUCUREŞTI, (21.04.2011, 12:30)
Andreea Runceanu de la trupa Amadeus a născut un băieţel
Cântăreaţa Andreea Runceanu, de la trupa Amadeus, a născut un băieţel, miercuri, la maternitatea CF2 din Capitală, informează managementul formaţiei.
Urmărește
158 afișări
"Am născut mai devreme cu câteva zile decât era data probabilă, comunicată de către medici, aceasta fiind chiar ziua de Paşte. Am presimţit cu o zi înainte că o să nasc mai repede, chiar râdeam la telefon cu o prietenă pentru că Ianis m-a pus să umflu foarte multe baloane şi îi spuneam că de la atâta suflat să vezi că o să nasc", spune artista.
Băieţelul Andreei a venit pe 19 aprilie, în jurul prânzului, având o greutate de 3.330 kilograme şi o lungime de 51 de centimetri. Pentru că şi-au format deja o tradiţie din asta, Andreea şi Alexandru, soţul său, au găsit numele potrivit pentru cel de-al doilea băieţel al lor în ultima clipă, ea în sala de naşteri şi el în sala de aşteptare. "Igor Alexandru a venit mult mai uşor pe lume decât fraţiorul lui, Ianis, asta s-a datorat mult doctoriţei care m-a asistat. În momentul efectiv al naşterii, atunci când am auzit primul scancet al lui Igor, am izbucnit şi eu în plâns. E un sentiment pe care numai o mamă îl poate înţelege, treci prin foarte multe stări extrem de rapid: emoţie, întrebări, dureri, nerăbdare şi, în sfârşit, vezi ieşind din tine o altă viaţă, copilul tău" a povestit Andreea Runceanu.
Ianis, băiatul cel mare al Andreei Runceanu, a fost şi el să îşi vadă fraţiorul şi a fost extrem de încântat. "S-a bucurat când a văzut că sunt mulţi bebeluşi, a zis că vrea să îi luăm pe toţi acasă. O să fie clar cea mai frumoasă sărbătoare de Paşte din viaţa noastră, chiar dacă atunci când mă voi întoarce acasă de la maternitate nu cred că voi mai avea timp să fac cozonac şi ouă roşii" a declarat, amuzată, Andreea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe