Pearl Jam reeditează două albume, pentru a sărbători 20 de ani de la lansarea trupei
De asemenea, ca parte a evenimentelor dedicate aniversării, trupa va lansa un documentar regizat de Cameron Crowe, o carte, dar şi un mini-festival.
Albumele, lansate prin divizia Music’s Legacy Recordings a Sony, sunt disponibile pentru precomandă pe site-ul trupei, PearlJam.com. Toate cele patru albume vor cuprinde materialele originale, materiale remasterizate, un număr de piese bonus, înregistrări live şi fotografii.
Trupa rock Pearl Jam a vândut peste 30 de milioane de albume în Statele Unite ale Americii şi peste 60 de milioane de albume în lumea întreagă, fiind considerată una dintre formaţiile deceniului trecut cu cea mai mare influenţă asupra publicului şi a industriei muzicale.
Pearl Jam este o trupă americană de rock alternativ înfiinţată în Seattle, în 1990. Membrii formaţiei sunt Eddie Vedder (solist vocal, chitară), Jeff Ament (chitară bas), Stone Gossard (chitară), Mike McCready (chitară principal) şi Matt Cameron (tobe), fostul toboşar al trupei Soundgarden.
Trupa a avut succes încă de la albumul de debut, „Ten” (1991), şi a reprezentat una dintre formaţiile care au contribuit semnificativ la popularizarea curentului grunge, la începutul anilor ’90. Celelalte albume ale trupei sunt „Vs.” (1993), „Vitalogy” (1994), „No Code” (1996), „Yield” (1998), „Binaural” (2000), „Riot Act” (2002), „Pearl Jam” (2006) şi „Backspacer” (2009).