Copilotul Roxanei va fi Renatta Stepanov, cu experienţă în raliuri şi specialist în curse de motociclism şi maşini off-road, alături de care prezentatoarea „Pro Motor” a mai participat la o cursa off-road în 2006. Astfel, Roxana şi Renatta vor constitui singurul echipaj feminin din cursa de raliu off-road de la Codlea şi vor avea de parcurs un traseu lung de până la nouă ore, iar în fiecare zi de concurs vor avea de trecut probe speciale cu un grad ridicat de dificultate.
Alături de Roxana şi Renatta, al treilea membru al echipajului va fi Mitsubishi Pajero. „Pajero a fost de 12 ori campion în cel mai dificil raliu din lume, Dakar, iar din acest motiv, eu şi Renatta am avut încredere să ne bizuim pe acest automobil cu care sperăm să avem un rezultat foarte bun în această competiţie. Maşina este bine pregătită de cursă, nu este un model de serie, însă nu ştim cât de dificil va fi traseul sau cum va fi vremea”, spune Roxana Ciuhulescu.
Prezentatoarea „Pro Motor” nu este la prima experienţă de acest fel, în 2004, alături de Ovidiu Domide, a câştigat primul loc şi astfel au devenit campioni ai raliului off-road la care au participat atunci.
La cursa off-road de la Codlea, echipa „Pro Motor” va fi susţinută de soţul Roxanei Ciuhulescu şi de fiica acestora, Ana Cleopatra. „Ei vor sta pe margine şi vor privi cum mami fuge cu maşina într-o cursă nebună de munte”, spune Roxana.
Pe 7 mai, în emisiunea „Pro Motor” de la Pro TV vor fi difuzate imagini în exclusivitate de la raliul off-road de la Codlea, precum şi primele reacţii ale singurului echipaj feminin participant.