Potrivit Reuters, sora lui Barret, Rosemary Breen, a vorbit despre acesta la deschiderea unei expoziţii în care sunt prezentate picturi şi scrisori ale artistului, intitulată „Syd Barrett: Art and Letters” şi care poate fi văzută la Idea Generation Gallery de vineri până pe 10 aprilie.
„Arta îl reprezenta cu adevărat”, a spus Breen, înconjurată de zeci de lucrări lăsate în urmă de Barrett, care a murit de cancer în 2006, la vârsta de 60 de ani.
Syd Barrett a contribuit la crearea uneia dintre cele mai de succes trupe de rock, numărându-se printre membrii ei fondatori, în 1965, şi fiind principalul compozitor până în 1968, când a părăsit trupa în urma deteriorării sănătăţii sale mintale.
„A fost în primul rând un artist şi apoi un muzician. Dacă era vreodată întrebat cu ce se ocupă, răspundea pe loc «sunt artist», nu spunea niciodată „sunt muzician»”, a adăugat sora lui.
„El nu a înţeles niciodată celebritatea. Nu a căutat-o şi nu a dorit-o. Pentru el era un mister absolut dorinţa oamenilor de a îl vedea”, a mai spus Breen despre fratele ei. „A fost un artist care la mijlocul vieţii a schimbat direcţia făcând muzică, iar apoi s-a întors la artă. Se considera la fel ca toţi ceilalţi, niciodată nu a crezut că are ceva special”.
De asemenea, Breen şi-a exprimat speranţa ca expoziţia „Syd Barrett: Art and Letters” să contribuie la risipirea mitului conform căruia Barrett ar fi fost un singuratic tulburat şi un rocker instabil.
După plecarea lui Barrett, care începuse să aibă un comportament turbulent din cauza consumului intens de droguri, Pink Floyd a lansat albume memorabile, precum „The Dark Side of the Moon”, „Wish You Were Here” şi „The Wall”, vânzând peste 200 de milioane de discuri. Melodia „Shine On You Crazy Diamond” este considerată un tribut adus lui Barrett.