- Home
- Life-Entertaiment
- SYDNEY, (20.02.2011, 15:16)
Baz Luhrmann va turna "Marele Gatsby" la Sydney, cu DiCaprio în rolul principal
Regizorul australian Baz Luhrmann a anunţat că următorul său film, o adaptare cinematografică a romanului "The Great Gatsby" de F. Scott Fitzgerald, va fi turnat la Sidney, iar unul dintre rolurile principale va fi interpretat de Leonardo DiCaprio, au anunţat, duminică, autorităţile locale.
Urmărește
14 afișări
"Am putea visa la o mai bună recunoaştere a ofertei noastre de clasă mondială în materie de condiţii de turnare a filmelor? Am câştigat dreptul de a găzdui această producţie, bazată pe un roman celebru despre New York, devansând chiar oraşul New York", a declarat Kristina Keneally, premierul statului New South Wales în care se află oraşul Sydney, informează AFP.
Filmările vor avea loc în studiourile Fox din Sydney, iar filmul va intra în etapa de preproducţie în luna martie.
Romanul "Marele Gatsby", scris de F. Scott Fitzgerald în anul 1925, a fost de mai multe ori adaptat pentru marele ecran, una dintre cele mai apreciate ecranizări ale sale fiind cea din 1974, cu Robert Redford şi Mia Farrow, în regia lui Jack Clayton.
Baz Luhrmann este regizorul musicalului "Moulin Rouge", nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film în 2002, dar şi al dramei "Romeo şi Julieta" din 1996 - cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, şi al epicului "Australia" din 2008, cu Nicole Kidman şi Hugh Jackman în rolurile principale.
Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood, iar în ultima vreme, el s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în "Aviatorul", care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. De asemenea, el ar putea juca în curând rolul celui de-al 26-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt.
În plus, DiCaprio a anunţat recent că va produce un film despre scriitorul britanic Ian Fleming, celebrul creator al lui James Bond, care a avut o viaţă la fel de interesantă ca a personajului său. Actorul american a mai jucat în "Cârtiţa" (2006) şi "Nonconformiştii" (2008). Cele mai recente filme ale sale sunt "Shutter Island", regizat de Marin Scorsese, şi "Inception/ Începutul", de Christopher Nolan, care au fost lansate pe marile ecrane în 2010.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe