Bon Jovi a susţinut un show exploziv, de trei ore, în Capitală, pentru peste 50.000 de fani

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 10 iulie.)

Urmărește
5 afișări

Trupa Bon Jovi a susţinut, duminică, un show exploziv, care a durat trei ore, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în faţa unui public de peste 50.00 de persoane.

Spectacolul a început la ora anunţată, 20.00, iar piesa care a dat startul show-ului a fost "Raise Your Hands", fiind urmată de "You give love a bad name".

Liderul trupei, Jon Bon Jovi, în formă maximă - în ciuda unei operaţii chirurgicale la genunchi pe care a suferit-o la începutul lunii -, îmbrăcat într-un tricou fără mâneci, bleu, şi pantaloni negri, s-a adresat spectatorilor cu apelativele "fraţii şi surorile mele".

Au urmat cântece precum "We weren't born to follow" - în timpul căruia pe un ecran uriaş de pe scenă au rulat imagini cu eroi moderni, precum Barack Obama, Jimi Hendrix, Martin Luther King, Bob Dylan, dar şi fotografii cu tancurile din piaţa Tiananmen din Beijing - şi "Lost highway".

"Bună seara, Bucureşti, este prima dată când venim aici, este grozav", a spus liderul trupei, Jon Bon Jovi. "Sper că este destul de cald pentru voi", a glumit acesta cu fanii toropiţi de caniculă. "Voi încerca să ridic temperatura", a mai spus el, înainte de a cânta "It's my life".

Sărbătoritul spectacolului a fost chitaristul Richie Sambora, recent ieşit dintr-o clinică de dezintoxicare, care luni împlineşte 52 de ani. Fanii, dar şi colegii de trupă i-au cântat "La mulţi ani" cu această ocazie. Gestul a fost repetat şi când chitaristul şi solistul trupei au cântat, pe o pasarelă din mijlocul publicului, piesa "Bed of Roses". Totodată, Jon Bon Jovi a luat atunci din public un steag al României cu numele trupei Bon Jovi imprimat pe pânză şi l-a pus în jurul gâtului.

Bis-ul trupei a fost unul neobişnuit, putând fi considerat o a doua parte a concertului, deoarece a durat foarte mult. Deşi muzicienii au promis de mai multe ori că vor reveni la Bucureşti, încercând astfel să calmeze avântul publicului, membrii trupei nu se mai dădeau duşi de pe scenă. Printre altele, ei au mai cântat "Livin' On A Prayer", "Always", "These Days", pentru a încheia cu un clasic cover după "Twist and shout".

În deschiderea concertului celebrei formaţii au cântat două trupe româneşti, QuantiQ şi Stillborn, alese în urma unui concurs de organizatori.

Membrii trupei Bon Jovi au sosit la Bucureşti sâmbătă după amiază, în jurul orei 16.00, cu o cursă aeriană privată, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii concertului. Formaţia Bon Jovi a susţinut vineri seară un concert în Turcia, la Istanbul.

Următorul concert al Bon Jovi va avea loc miercuri, la Dusseldorf, în Germania.

Pentru şederea în România a lui Jon Bon Jovi, solistul formaţiei, organizatorii au pregătit, printre altele, 200 de prosoape, majoritatea negre, trei copaci în ghiveci, şase maşinuţe de golf la scenă, dar şi o bucătărie mobilă, potrivit stirileprotv.ro. Starul mănâncă doar ce îi găteşte bucătarul personal, pe care l-a adus cu el şi în România.

Trupa Bon Jovi a concertat pe o scenă de 54 de metri lăţime şi 25 de metri adâncime, puterea instalaţiei de sunet depăşind 15.000 de waţi. Pe scenă a existat un ecran cu o lăţime de aproximativ 40 de metri, înscris în arcul acesteia.

Peste 500 de persoane au lucrat la producţia acestui eveniment, considerat "show-ul muzical al anului" în România.

În actualul turneu mondial al formaţiei sunt utilizate patru scene identice, care sunt transportate în cascadă pentru a asigura ritmicitatea concertelor la intervale de câteva zile, întrucât producţia unui singur show durează aproape o săptămâna (lucrările în Piaţa Constituţiei au început imediat după încheierea Rock The City, desfăşurat în perioada 1 - 3 iulie). Pentru a transporta întregul echipament se folosesc aproximativ 40 de tiruri pentru fiecare spectacol.

În prezent, Bon Jovi se află în plin turneu mondial, "The Circle" fiind seria de concerte cu cele mai mari încasări din 2010, potrivit revistei Billboard. Reuşita de anul trecut, coroborată cu performanţa similară din 2008, demonstrează faptul că celebra trupă americană a ajuns la un nivel de vârf în ceea ce priveşte profitabilitatea concertelor sale, la 26 de ani după ce şi-a lansat albumul de debut.

De-a lungul anilor, formaţia a vândut peste 120 de milioane de albume în lumea întreagă. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt "Slippery When Wet" (1986), "New Jersey" (1988) şi "Keep the Faith" (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul "The Circle", lansat în 2009.

Trupa este formată din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Richie Sambora (chitară, backing vocals), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals).

Concertul de la Bucureşti al trupei Bon Jovi este produs de East European Entertainment şi D&D Entertainment, în colaborare cu Marcel Avram.

(Serviciul Foto al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici